Alexander Lukașenko sugerează un posibil final de carieră politică

Publicat: 09 08. 2025, 13:46
Actualizat: 09 08. 2025, 13:49
RUSSIA, MOSCOW - MAY 9, 2025: Belarus' President Alexander Lukashenko attends a ceremony to lay flowers at the Tomb of the Unknown Soldier by the Kremlin Wall in Alexander Garden on Victory Day to mark the 80th anniversary of the victory over Nazi Germany in World War II (Credit Image: © Sofya Sandurskaya/TASS via ZUMA Press)

Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a afirmat într-un interviu publicat vineri că nu are planuri să participe la următoarele alegeri și a respins ideea că fiul său ar putea deveni succesor.

Lukașenko, un susținător apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, conduce țara de peste 30 de ani sub un regim autoritar. În ianuarie a câștigat pentru a șaptea oară funcția de președinte, cu un mandat de cinci ani, scrie Reuters.

În discuția acordată revistei TIME, politicianul a spus că „nu intenționează” să candideze din nou. El a făcut o aluzie ironică legat de președintele Donald Trump, care ar „arată bine” chiar și aproape de 80 de ani.

El a precizat că viitorul conducător „nu ar trebui să schimbe nimic imediat”, ci să continue direcția actuală pentru a evita orice „ruptură revoluționară”.

Lukașenko a negat zvonurile potrivit cărora își pregătește fiul, Nikolai, să îi urmeze la putere.

„Nu, el nu este succesorul meu. Știam că o să mă întrebați asta. Nu, nu, nu. Întrebați-l chiar voi, s-ar putea să se simtă jignit”, a declarat acesta, conform fragmentelor publicate în rusă de agenția de stat Belta.

După alegerile din 2020, considerate frauduloase de opoziție și de mai multe state occidentale, Lukașenko a reprimat proteste masive. Unii dintre rivalii săi politici au fost arestați sau forțați să plece din țară.

Din vara anului 2024, câteva sute de persoane condamnate pentru „extremism” sau alte infracțiuni politice au fost eliberate. Analiștii cred că măsura urmărește reducerea izolării Belarusului față de Occident.