Băsescu, la Strasbourg: Preşedinţia poloneză a UE a fost unică

Publicat: 14 12. 2011, 00:33
Actualizat: 06 11. 2012, 12:01

Şeful statului român a spus, în discursul rostit cu acest prilej, că preşedinţia poloneză a UE a fost „unică”, pentru că Polonia a dat, practic, doi preşedinţi: premierul Donald Tusk şi preşedintele PE, Jerzy Buzek.

Preşedintele Traian Băsescu a spus că acest lucru este un succes al politicienilor polonezi.

De asemenea, şeful statului român a menţionat că a zburat, marţi, de la Ankara la Istanbul, de la Istanbul la Bucureşti şi de la Bucureşti la Strasbourg pentru a participa la eveniment în semn de respect pentru poporul polonez, pentru istoria poloneză şi pentru naţiunea poloneză în general.

Potrivit şefului statului român, preşedinţia poloneză a UE a marcat o nouă etapă în existanţa Uniunii.

Preşedintele Băsescu a participat, marţi, la Strasbourg, la dineul de gală oferit de prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, şi de preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, cu prilejul încheierii preşedinţiei poloneze a Uniunii Europene.

Tot marţi, preşedintele Băsescu şi-a închieiat vizita de stat în Turcia, desfăşurată la Ankara şi Istanbul.

Traian Băsescu revine în ţară miercuri noaptea.