Blocul Național Sindical își anunță solidaritatea cu protestele profesorilor din țară

Publicat: 05 09. 2025, 11:56
Peste 8000 de sindicalisti din Educatie au protestat, miercuri 1 Iunie 2016, in fata Guvernului si apoi la Palatul Cotroceni din Bucuresti, nemultumiti de cresterile salariale propuse de guvern. MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

„Educația este temelia pe care se construiește dezvoltarea economică și socială a României. Este esențial ca vocea cadrelor didactice să fie ascultată și respectată, iar revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”, a declarat președintele BNS, Dumitru Costin, într-un comunicat remis vineri.

Protestele vizează măsuri recente considerate abuzive: majorarea numărului de elevi pe clasă, creșterea normei didactice și modificările privind plata cu ora. Sindicatele au inițiat un demers legislativ pentru anularea acestor măsuri.

BNS subliniază că învățământul de calitate nu se poate realiza prin supraîncărcarea cadrelor didactice și prin ignorarea realităților din sistemul educațional. „Profesorii trebuie sprijiniți, nu împovărați suplimentar, dacă se dorește un viitor mai bun pentru elevi și pentru societate”, se mai arată în comunicat.

Totodată, BNS face apel la Guvern să trateze cu responsabilitate revendicările profesorilor și să deschidă un dialog real și eficient, în interesul elevilor și al întregii societăți.