Bolojan, despre cumulul pensie-salariu: E anormal să te pensionezi la 48 de ani și a doua zi să te angajezi din nou în sectorul public
Șeful Guvernului a fost întrebat vineri de ce în proiectul privind limitarea cumulării pensiei cu salariul la stat sunt excepții, care îi vizează pe parlamentari, primari sau șefi ai instituțiilor din subordinea Parlamentului.
„Proiectul va fi definitivat cel mai târziu luni. E posibil ca ceea ce ați văzut să nu fie o formă finală. Impunerea interdicției cumulului pensiei cu salariul pe care dorim să o facem trebuie să țină cont de decizii ale Curții Constituționale legate de această speță și de realitățile din domeniu. Gândiți-vă că dacă un om este ales într-o funcție, deci este votat într-o funcție, el intră într-o zonă în care dacă am declara așa ceva, din start proiectul probabil că ar fi declarat neconstituțional”, a răspuns Ilie Bolojan.
El a spus că proiectul „ar urma să vizeze interdicțiile legate de pensiile care sunt necontributive, nu de pensiile contributive”.
Bolojan a dat ca exemplu un profesor pensionar din zona rurală, care dorește să-și continue activitatea, în condițiile lipsei unui alt profesor: „E preferabil să continue”.
„Dar avem și alte situații în care mie mi se pare anormal să te pensionezi la 48 de ani pentru că ai avut o muncă agasantă și după aceea a doua zi să te angajezi din nou în sectorul public într-o zona adiacentă. Și atunci, dacă tot trebuie să reducem cheltuieli, trebuie să discutăm deschis. E de preferat ca oameni care ocupă posturile celor care ar putea să fie debutanți sau care pot să fie vacante, ar putea să plece și să se angajeze în sectorul privat sau în altă parte”, a mai spus premierul.
El a adăugat că proiectul, când va fi definitivat, va fi trimis spre avizate la CSM și va fi lansat în transparență.