Bolojan: Mașinile noi vor avea reducere de 20% la impozit, cele vechi vor fi penalizate
Curtea Constituțională este așteptată să se pronunțe pe 10 decembrie asupra pachetului fiscal. Prim-ministrul pornește de la premiza că legea va fi declarată constituțională, după ce au fost scoase articolele declarate neconstituționale.
„Una din prevederile din pachet, este vorba de respectarea unui jalon privind taxarea poluării, care dă un discount de aproximativ 20% la impozitarea pe mașinile noi și vine cu o penalizare de aproximativ de până la 20% pentru mașinile foarte vechi”, a spus Bolojan.
Bolojan: Condiție pentru depunerea cererii de plată numărul 4
Premierul a explicat că adoptarea acestui jalon este o condiție pentru depunerea cererii de plată numărul 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro. România ar urma să încaseze acești bani la finalul lunii februarie.
Bolojan a subliniat că pachetul fiscal stă la baza bugetului pe anul viitor.
Încasarea grantului este foarte importantă pentru a asigura investițiile pe parcursul anului 2026.
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul care se referea la testarea cu pantograful a angajaților de la ANAF. În Parlament au fost eliminate acele articole declarate neconstituționale, fără să se facă alte modificări.