BPC al PNL a aprobat în unanimitate propunerea de încheiere a unei alianţe politice cu PC
Propunerea Biroului Politic Central urmează să fie supusă aprobării Delegaţiei Permanente a PNL.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, anunţase, miercuri, că va pune în discuţia BPC realizarea unei alianţe cu PC, el precizând că, dacă BPC va fi de acord cu propunerea sa, atunci va fi convocată Delegaţia Permanentă pentru a lua o decizie în acest sens.
Întrebat dacă PNL va semna o alianţă cu PC, Antonescu a răspuns: „Nu, nu vom semna astăzi un protocol. Vom pune în discuţie această chestiune, conform Statutului. Dacă Biroul Politic va accepta propunerea mea, vom convoca o Delegaţie Permanentă pentru ziua de duminică sau luni şi o Delegaţie Permanentă este în măsură să ia o asemenea decizie politică”.
Antonescu a mai spus că o astfel de alianţă urmăreşte buna guvernare a României.