Călin Georgescu: „Nu ai cum să tinzi către un TVA de 24%, în condițiile în care 90% din dividende se duc la bugetul de stat”
This browser does not support the video element.
„Astăzi, prin vânzarea a tot ce mai era al României, peste 80% din sistemul bancar și resursele țării nu mai aparțin poporului român. Ori, pe acest fond și mai ales în domeniul energiei – pentru că energia este sângele economiei – nu ai cum să tinzi către un TVA de 24%, în condițiile în care 90% din dividende se duc la bugetul de stat”, a declarat Georgescu.
El a explicat că modul în care sunt stabilite costurile energiei se transformă într-o povară fiscală pentru cetățeni: „Practic, factura de energie a devenit un instrument de a maximiza taxele pentru poporul român, pe care l-ai înrobit total. Iar bani pentru investiții nu mai există sub nicio formă.”
În final, invitatul a ridicat o întrebare directă despre direcția economică a țării: „Întrebarea este simplă: pe cine servești? Servești poporul român sau servești interesele străine? Eu nu știu.”