Casa Albă: Bush va avea bilaterale cu Băsescu, Tăriceanu şi Scheffer, în perioada summit-ului NATO
Preşedintele american George W. Bush şi soţia sa vor călători în Ucraina, România şi Croaţia, începând de la 1 aprilie, pentru a susţine promovarea libertăţii şi a democraţiei precum şi pentru a consolida coeziunea NATO în contextul provocărilor secolului al XXI-lea, se arată într-un comunicat al Casei Albe, publicat pe site-ul Preşedinţiei americane.
Bush va avea întrevederi bilaterale, la Kiev, la 1 aprilie, atât cu preşedintele cât şi cu premierul Ucrainei. Ulterior, liderul de la Casa Albă şi soţia sa vor veni la Bucureşti pentru a lua parte la summit-ul NATO din perioada 2 – 4 aprilie, precizează sursa citată.
În afara evenimentelor legate de summmit, preşedintele Bush va avea întrevederi bilaterale cu preşedintele Băsescu şi cu premierul Tăriceanu, dar şi cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer.
Apoi, preşedintele Bush va pleca în Croaţia, unde se va întâlni cu premierul şi preşedintele acestei ţări, dar şi cu lideri ai statelor a căror integrare în NATO ar putea fi decisă la Bucureşti.
Vizita preşedintelui Bush şi a soţiei sale în Ucraina, România şi Croaţia va sublinia importanţa consolidării Europei ca un întreg, în libertate şi pace, conchide Casa Albă.