Cătălin Predoiu compară criza politică din România cu dezastrul de pe Titanic: S-a ajuns la capăt de drum
Într-o postare pe Facebook intitulată „Despre Titanic (2)”, Cătălin Predoiu a criticat negocierile politice și incapacitatea liderilor de a ajunge la un acord pentru formarea unui guvern.
„Și s-a ajuns la capăt de drum… Exact ca pe Titanic, bătaia pe scaune a durat până în ultima clipă. Iar acum, impactul se apropie”, a scris ministrul interimar.
Predoiu susține că mai există o ultimă șansă pentru evitarea unui dezastru politic, însă avertizează că aceasta depinde de capacitatea liderilor de a acționa împreună.
„Mai sunt doar câteva clipe, măsurate în timp istoric, în care dezastrul poate fi evitat. Mai există timp pentru o ultimă manevră. Dar cârma nu poate fi trasă simultan în direcții opuse. Orice câștig derizoriu, calculat în contul unuia, poate însemna o pierdere uriașă pentru Țară”, a transmis acesta.
Predoiu, avertisment pentru patru lideri politici: Nu se mai suportă reciproc
Ministrul interimar a făcut referire la patru lideri politici, despre care a afirmat că provin din Transilvania și că au responsabilitatea de a găsi o soluție pentru actuala criză.
„Sunt patru lideri care mâine pot trage de cârmă în direcția salvării. Sau nu. Toți patru vin din Transilvania. Dar mâine trebuie să gândească pentru întreaga Românie, pentru întregul popor”, a scris Predoiu, fără să îi nominalizeze.
Acesta i-a acuzat pe cei patru că, pe parcursul verii, au pus interesele politice și procentele electorale înaintea interesului național.
„Sunt patru oameni care mai au șansa să devină, în ultima clipă, salvatori. După ce o vară întreagă au jucat un șah cinic, în care procentele de partid au cântărit mai mult decât interesul țării. Ironia sorții este că nu pot salva situația decât împreună, deși este limpede că nu se mai suportă reciproc”, a continuat el.
„Numele lor vor ajunge în partea întunecată a cărții de istorie”
Predoiu a avertizat că un nou eșec politic ar putea avea consecințe pentru întreaga țară, iar responsabilitatea le-ar reveni liderilor implicați în negocieri.
„Acum se vede cine este om de stat și cine este simplu lucrător de partid. Acum se vede cine poate pune interesul țării mai presus de orgoliile și calculele personale”, a subliniat ministrul interimar.
Acesta a ridicat și problema responsabilității pentru destrămarea fostei coaliții de guvernare.
„Ce vor alege? Să repare, cât mai pot, consecințele propriului eșec politic de a menține o coaliție care ar fi trebuit să fie coaliția dezvoltării naționale? Sau să transforme acest eșec politic într-un eșec al întregii țări?”, a întrebat Predoiu.
Ministrul interimar a avertizat că liderii politici riscă să rămână în istorie pentru incapacitatea lor de a depăși blocajul.
„Dacă vor eșua, mai devreme sau mai târziu, numele lor vor ajunge în partea întunecată a cărții de istorie. Nu pentru ceea ce au spus, ci pentru ceea ce nu au fost în stare să facă”, a transmis acesta.
Mesajul s-a încheiat cu un apel direct pentru formarea unui nou Executiv.
„Indiferent ce ne spun, indiferent cât de iscusit ne explică «liniile roșii», știm cu toții că decizia este doar în mâinile lor. Și nimeni nu va uita. Mai sunt câteva clipe istorice. Dați țării un guvern! Orice fel ar fi, dar dați-l!”, a conchis Cătălin Predoiu.