Cel mai mare depozit de petrol din apropierea Moscovei este în flăcări după un atac cu drone

Publicat: 06 10. 2026, 10:47

Atacul a avut loc pe parcursul nopții. Potrivit unor imagini surprinse de la mare distanță, flăcările sunt uriașe. Stația de pompare a petrolului Volodarskaia este în flăcări în urma unui atac cu dronă, potrivit unor informații furnizate de Clash Report. Dronele ucrainene au lovit depozitul și se pare că au provocat incendierea a cel puțin două rezervoare de combustibil.

Volodarskaia este cel mai mare depozit de petrol din regiunea Moscovei, gestionând aproximativ 3 milioane de tone de produse petroliere pe an. Stația primește combustibil de la rafinăriile din Moscova și Riazan și este conectată prin conducte de transport la aeroporturile Vnukovo, Domodedovo și Șeremetievo. Practic, stația aprovizionează aeroporturile din Moscova.

Atacuri pe bandă rulantă asupra depozitelor de combustibil din Rusia

Ucraina și-a intensificat atacurile cu drone asupra infrastructurii petroliere și energetice din interiorul Rusiei. Scopul este să reducă veniturile Kremlinului și să afecteze aprovizionarea armatei ruse. Strategia de a lovi depozitele de combustibil și rafinăriile a provocat deja penurie de benzină în Rusia.

Unele surse spun că atacul de marți este cel mai mare asupra Moscovei din ultimii doi ani. În urmă cu o săptămână, armata ucraineană a atacat și depozitele de combustibil din sudul Rusiei. Atunci, dronele au vizat depozitele din raioanele Dinski, Pavlovski și Krasnoarmeiski.