Ciprian Ciucu: „Suntem hotărâți să mergem mai departe” / Conferința de presă s-a încheiat brusc
„Partidul Național Liberal își reconfirmă poziția de a sprijini reformele inițiate de către guvernul Bolojan și astăzi am avut o discuție în care premierul a informat membrii Biroului Politic al Partidului Național Liberal cu privire la toate etapele care urmează în reformele pe care deja le-a propus și sunt bine cunoscute. Deci Partidul Național Liberal este hotărât să meargă mai departe și orice stopare a acestui proces sau orice reversibilitate nu ar face decât să pune România în pericol. Pentru că siguranța națională ține și de faptul că trebuie să fie ținut sub control imensul deficit bugetar. Avem un deficit bugetar care ajunge la niște cote imense și dacă nu îl susținem, asta ne poate afecta inclusiv siguranța națională. Deci este un demers foarte serios pe care noi vrem ca să-l continuăm pentru că trebuie să aducem țara în acel moment în care poate să își revină și să își continue parcursul de dezvoltare doar normal”, a declarat Ciucu, la începutul conferinței de presă.
La Biroul Politic al PNL au mai fost discuții care „țin de organizarea internă a Partidului Național Liberal”, a spus Ciucu.
Au fost numite „diferite persoane pentru diferite poziții, conform statutului”.
Conferința de presă s-a încheiat brusc după ce Ciucu s-a enervat din cauza unei întrebări repetate a unui jurnalist privind contractele PNL cu presa și a părăsit sala.