COMENTARIU Un Macron de România, un Trudeau de Bucureşti

Descrisă de majoritatea politicienilor drept o catastrofă, criza de guvern recent încheiată a fost de fapt o oportunitate pentru ei: atât puterea, cât şi opoziţia au profitat deja de ea spre a-şi lansa câţiva viitori candidaţi pentru Victoria şi Cotroceni, aleşi pe sprânceană după un criteriu comun.

2964 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Un Macron de România, un Trudeau de Bucureşti

COMENTARIU Un Macron de România, un Trudeau de Bucureşti

Acest criteriu, ca întotdeauna când se pune problema viitorului partidelor şi a stilului de a face politică în România, este imitaţia unor modele care par sau chiar sunt de succes în străinătate, preferabil în Vest, deşi ţări vecine mai avansate în democraţie ca Polonia, Ungaria şi Cehia sunt folosbile la fel de bine ca surse de inspiraţie. Primii care au folosit asemenea modele sunt pesediştii anilor 2000, cei cu "a treia cale" a lui Tony Blair, de la care se revendică şi astăzi Victor Ponta; pornind de la definiţiile serioase ale acestei reţete ideologice, referitoare la nevoia formaţiunilor de centru-stânga de a depăşi rigiditatea ideologică a vechilor teorii socialiste în plan economic, "a treia cale" a fost tradusă la noi prin încercarea stângii de a-şi lărgi baza electorală dincolo de electoratul tradiţional prin apelul la măsuri economice liberale. Ponta însuşi a aplicat această strategie în anii 2012-2015, până acolo încât guvernările lui au ajuns să fie criticate de oamenii de stânga pentru că ar fi fost prea de dreapta.

Un pas mai departe l-au făcut ideologii de dreapta prin 2010-2011, când au început să-şi pună problema cum pot să ducă mai departe moştenirea PD-Băsescu, ameninţată de perspectiva pierderii următoarelor alegeri. Atunci a început nu doar şirul partiduleţelor declarate de dreapta gen Noua Românie, Forţa Civică, M10, Mişcarea Populară, dar şi o specie mai ciudată, schiţată vag în proiectul "partidului Albă-ca-Zăpada" al lui Sebastian Lăzăroiu, de partid "curat", definit nu atât printr-un program clar cu o culoare ideologică, cât prin avântul unui grup de cetăţeni „curaţi” (în sens dublu - fără istoric penal şi fără istoric politic), care reuşeşte brusc să ajungă partid parlamentar într-o ţară europeană, profitând de oboseala electoratului faţă de faptul că în anii de criză, toate partidele au fost silite să aplice aceleaşi măsuri de austeritate, indiferent de culoarea politică. Aşa au apărut, de-a lungul ultimilor ani, în Cehia partidul Top 09, în Italia Mişcarea celor Cinci Stele, în Slovenia Partidul lui Miro Cerar (înfiinţat peste noapte de un profesor, partidul chiar a câştigat alegerile din 2014), în România PPDD, în Spania Ciudadanos, în Franţa La République En Marche al actualului preşedinte Emmanuel Macron şi din nou în România USR. Cel mai nou partid care urmează modelul este noul Momentum din Ungaria, condus de Andras Fekete-Gyor (28 de ani) şi deja descris de The Economist drept echivalentul ungar al partidului En Marche, lansat cu scopul declarat de a-l scoate din scenă pe Viktor Orban.

Pentru ideologii noştri, modelul a fost în 2011 partidul Top 09 din Cehia, care în 2010, la câteva luni de la înfiinţare, devenea partid parlamentar şi intra în coaliţie cu fostul partid de guvernământ de dreapta, asigurându-i astfel acestuia perpetuarea la putere. Într-adevăr, majoritatea acestor partide au intrat mai des în practică în alianţe cu partide de dreapta ori au ajuns în cele din urmă să se definească ele însele ca partide de centru-dreapta. În esenţă însă ele rămân nişte partide populiste, deci complet imprevizibile în privinţa genului de politici pe care le-ar putea aplica atunci când ajung la putere, pentru că orice partid care se proclamă "curat", "apolitic", "antisistem", "al cetăţenilor simpli", "dincolo de ideologii" etc. şi îşi face platformă electorală din asta, aşa cum au fost toate aceste partide, are inevitabil o componentă populistă, chiar dacă ea e negată sau nu e aşa de evidentă de la început. Iar acest populism are obligatoriu ca element distinct cooptarea sau coalizarea în jurul unei figuri carismatice, memorabile, dacă nu chiar excentrice, eventual o vedetă cu potenţial de a produce măcar marfă de tabloid, dacă nu conţinut potrivit pentru hipsterii şi corporatiştii din social media – meme, gifuri, filmuleţe, citate memorabile.

În ciuda diferenţelor de calibru intelectual şi moral dintre ei, aceeaşi gen de fascinaţie au exercitat-o, sau aceluiaşi rol i-au fost meniţi aristocratul milionar Karel Schwarzenberg de la Top 09, actorul Beppe Grillo de la Cinci Stele, franţuzoaica Clotilde Armand sau Emmanuel Macron, cel mai tânăr preşedinte francez, desemnat în iunie „cel mai sexi politician în viaţă” de revista Glamour şi a cărui întâlnire de la reniunea G7 din mai cu premierul canadian Justin Trudeau, celălalt sex-simbol politic al momentului, a generat un val de reacţii în social media cu adevărat de manual pentru oricine va studia mecanismele marketingului politic populist în epoca noastră.

Iar odată cu Trudeau vedem cum modelul de vedetă promovat de partidele noi a fost adoptat cu succes şi de partidele tradiţionale, în cazul lui Trudeau un partid declarat de stânga. Dacă ne uităm şi mai bine, avem în Europa o tendinţă în toată legea de a promova lideri cât mai departe de imaginea plicticoasă a politicianului tradiţional, bărbat în vârstă şi banal: avem preşedinţi sau premieri care bat recordul de tinereţe (Macron, Trudeau, Leo Varadkar din Irlanda), cu familii neconvenţionale (Macron) sau gay (Leo Varadkar, Xavier Bettel din Luxemburg, Ana Brnabic din Serbia), respectivele detalii devenind de fapt elementele principale de cucerire sau mai bine zis de îmblânzire şi distrare a electoratului.

La noi, rafinarea progresivă a acestui model în străinătate se reflectă acum prin propulsarea câtorva figuri pe care partidele le-au ales să încarneze tendinţa. Traian Băsescu l-a desemnat pentru funcţia de premier din partea PMP pe europarlamentarul Siegfried Mureşan (36 de ani), cu argumentul explicit că e din „generaţia lui Macron şi Trudeau” şi cu cel implicit că are un profil foarte vizibil în PE, unde este negociator-şef din partea PE pentru bugetul UE şi purtător de cuvânt al PPE. Din partea PSD, alesul e Victor Negrescu (31 de ani), tot europarlamentar, tot cu studii în străinătate şi cu o bună vizibilitate în PE; el e cel mai tânăr europarlamentar român şi a devenit şi cel mai tânăr ministru în guvernul Tudose, după ce, pentru a-i face loc, partidul a dat-o la o parte pe Ana Birchall, fostul ministru al afacerilor europene. Mai nou, şi PNL îşi pregăteşte propriul "tânăr de succes" – Robert Sighiartău (28 de ani), şeful PNL Bistriţa-Năsăud şi proaspăt desemnat secretar general al partidului.

E de mirare, probabil, că tocmai USR întârzie să propună o figură echivalentă, acum că necarismaticul Nicuşor Dan a ieşit din prim-plan. În realitate însă, USR, cu conflictele ei de poziţie în chestiunea drepturilor pentru gay, e mai avansată decât cele trei partide de mai sus în privinţa preluării modelului. Fiindcă nu e de ajuns să ai un lider care dă bine pe sticlă şi impresionează cu povestea lui de viaţă sau cu declaraţiile lui anticorupţie. Un adevărat model de a face politică „altfel” înseamnă deturnarea atenţiei de la plicticoasele probleme economice, unele cam insolubile de fel, spre teme despre care tot omul are o opinie şi în care se investeşte foarte multă energie emoţională. Nu vă gândiţi neapărat la temele cele mai familiare pentru noi, anticorupţia sau revenirea monarhiei. Franţa lui Hollande a uitat de criză concentrându-se cu furie timp de ani la rând, cel puţin din 2013 încoace, pe luptele din parlament şi din stradă între adepţii şi opozanţii mariajelor gay; Irlanda a făcut acelaşi lucru cu mult timp înainte şi după referendumul pe aceeaşi temă din 2015. Cine vrea să repete cu stil această reţetă la noi va trebui deci să fie mult mai bine poziţionat decât sunt acum PSD, PNL sau PMP, partide căldicele, aflate mereu la mijloc între declaraţiile proeuropene zilnice şi o aprobare vagă a demersurilor Coaliţiei pentru Familie. Poate n-o să fie şi la noi tot acesta meciul decisiv în următorii ani pe scena politică, mai ales că economia încă merge bine – dar nu se ştie până când.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici