Comisia de Cod Electoral va dezbate pe 15 septembrie proiectul votului prin corespondenţă

Comisia de Cod electoral a fost convocată, marţi, 15 septembrie, pentru a discuta proiectul legii votului prin corespondenţă, a anunţat, miercuri, preşedintele comisiei Mihai Voicu, arătând că speră ca, în două săptămâni, acest proiect să intre în dezbaterea Senatului.

132 afișări
Imaginea articolului Comisia de Cod Electoral va dezbate pe 15 septembrie proiectul votului prin corespondenţă

Comisia de Cod Electoral va dezbate pe 15 septembrie proiectul votului prin corespondenţă ((Foto: Silviu Matei / Mediafax Foto)

Mihai Voicu a precizat că, pe 15 septembrie, membrii comisiei vor avea, la ora 12.00, o întâlnire tehnică cu reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente pe tema votului prin corespondenţă, iar la ora 16.00 comisia se va reuni pentru a finaliza forma proiectului.

"Sper ca în două săptămâni proiectul să intre în dezbaterea Senatului", a adăugat Voicu.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Preşedintele Camerei Deputaţilor,Valeriu Zgonea, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, că "în acest moment" a identificat zece principii foarte importante pentru ca proiectul votului prin corespondenţă să treacă până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare.

"Votul trebuie să fie secret, nu trebuie să fie denaturat de frică sau de recompensă, trebuie să fie accesibil, adică să fie uşor de înţeles şi de realizat pentru orice cetăţean român, pentru a stimula participarea la procesul decizional. Dorim ca votul prin corespondenţă să fie făcut doar pentru tipul naţional de alegeri. Trebuie să fie echitabil, discriminarea de orice fel trebuie să fie sancţionată prin lege, iar procedura de vot prin corespondenţă, fie că este corespondenţa tradiţională, fie cea electonică, trebuie să fie gratuită pentru toţi cetăţenii români. Trebuie să fie unul responsabil, securitatea operaţiunilor de vot trebuie să garanteze că toţi participanţii la acest proces îşi exprimă opţiunile conform propriei lor conştiinţe, fără teamă de repercusiuni sau de ameninţări", a precizat Zgonea.

În replică, Mihai Voicu a precizat luni că PNL a depus în Parlament un proiect privind votul prin corespondenţă care este "la cheie" şi a depăşit faza de principii.

"În legătură cu cele «zece principii», expuse azi de PSD cu privire la votul prin corespondenţă, doresc să reamintesc faptul că PNL a depus, în Parlament, încă din luna martie, proiectul de lege care reglementează acest domeniu şi care a fost realizat prin consultarea cu organizaţiile din Diaspora, cu ONG-urile de specialitate din ţară, cu experţii AEP, precum şi cu reprezentanţii ambasadelor statelor UE. Ţin să precizez, totodată, că proiectul PNL este unul «la cheie» şi, evident, a depăşit faza de «principii». Proiectul depus de PNL în dezbaterea legislativă are marele avantaj că ţine cont de părerea reprezentanţilor Diasporei. Reamintesc PSD că trebuie să ţinem cont în primul rând de părerea celor în sprijinul cărora facem acest proiect şi mai puţin de «principiile» gândite în laboratoarele de partid ale PSD", a arătat Voicu.

Proiectul votului prin corespondenţă a fost considerat o prioritate a sesiunii parlamentare trecute, după alegerile prezidenţiale existând consultări la Palatul Cotroceni şi un acord de principiu. Cu toate acestea, partidele parlamentare au modificat legislaţia electorală (legea alegerilor locale, legea alegerilor parlamentare, legea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale şi legea partidelor) dar nu au convenit asupra unui proiect de lege, la Parlament fiind înregistrate patru iniţiative pe această temă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici