Daniel Zamfir: Astfel de declarații prejudiciază tot ce înseamnă mediul economic în România
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir a declarat, duminică, la Digi 24, că afirmațiile prim-ministrului Ilie Bolojan privind incapacitatea de plată a României sunt un risc asupra economiei.
Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, într-un interviu pentru Bloomberg că „Riscul de incapacitate de plată este într-adevăr foarte mare după ani de deficit mare. Dacă nu intrăm pe o traiectorie stabilă, singurul rezultat posibil este unul foarte negativ”.
Liderul senatorilor social-democrați a criticat dur modul de comunicare al premierului. „Să știți că eu consider că domnul prim-ministru a făcut o eroare când a declarat la Bloomberg că România este în pragul de a intra în incapacitate de plată. La dumneavoastră la televizor am văzut în zilele trecute că România este pe primul loc în ceea ce privește creștere economică din Europa. În trimestrul 2, adică la sfârșitul iuniei acestui an, România este pe primul loc la creștere economică. E adevărat, este o creștere economică decelerată. E în scădere față de anul trecut, dar toate statele din Europa sunt în această situație. (…) Eu cred că tu, prim-ministru, când ai o asemenea rezultat publicat de Eurostat, că ești cu cea mai mare creștere economică, în același timp să vii să spui că ești în pragul falimentului, cum a fost Grecia, este absolut eronat și dă unător pentru economie să faci astfel de afirmații. (…) Ori astfel de declarații, repet, cred că ar trebui să fie cu foarte mare atenție făcute, pentru că în mod clar prejudiciază tot ce înseamnă mediul economic în România”, a afirmat Daniel Zamfir la Digi24.
Senatorul PSD a mai acuzat că unele măsuri guvernamentale, precum oprirea proiectelor din PNRR și deciziile luate fără consultarea aleșilor locali, au consecințe negative pentru economie și comunități. „ o decizie extrem de pripită a domnului prim-ministru a fost aceea de a tăia așa otovato ce înseamnă proiectele în PNRR. Și acolo a fost o mare supărare în rândul tuturor aleșilor locali. Și aici nu putem discuta doar de aleșilor locali PSD, i-ați văzut și pe cei de la USR, i-ați văzut și pe cei de la PNL, revoltați de faptul că aceste măsuri sunt luate fără să fie consultați și consecințele pe care le-ar avea aceste decizii sunt dezastruoase pentru economie”, a mai comunicat liderul social-democrat.