„Dați-mi bani de pensii!”. „Nu am”. Ce face Florin Manole dacă Nazare îl refuză

Publicat: 14 10. 2026, 20:21
Actualizat: 14 10. 2026, 20:27

Întrebarea i-a fost adresată miercuri seară, la Antena 3 CNN: ce va face dacă merge la Alexandru Nazare, propus ministru al Finanțelor, să ceară bani pentru pensii, iar acesta îi spune că nu are. „Nu cred că domnul Nazare va spune nu am”, a răspuns Manole.

El a explicat că legea bugetului pe 2026 cuprinde deja o proiecție pe următorii ani, cu estimări privind creșterea PIB-ului și a sumelor plătite pentru pensii și salarii.

Manole a recunoscut că scăderea economică din acest an va influența bugetul, dar a spus că nu crede că ministrul Finanțelor va „lua nu-ul în brațe”.

„Puterea de cumpărare s-a depreciat major”

„Voi insista cu siguranță pentru indexarea pensiilor”, a declarat Manole, precizând că nu e vorba doar de insistența lui personală, ci de „un angajament al Partidului Social Democrat”. Indexarea pensiilor, inclusiv a celor militare și a pensiei minime, se află pe lista celor zece priorități cu care PSD intră în Guvernul Niculescu.

Viitorul ministru a amintit că până și instituții prudente, precum Consiliul Fiscal, s-au pronunțat în favoarea indexării. „Puterea de cumpărare s-a depreciat major și nu putem să asistăm impasibil”, a spus el. Potrivit lui, pensionarii nu economisesc banii, ci îi duc în consumul local a doua zi după ce primesc pensia.

Întrebat despre alocații, Manole a spus că subiectul nu a fost discutat, dar că și acestea au fost înghețate doi ani. „N-ar trebui să mai continue această înghețare”, a adăugat el.

Vouchere pentru alimente, puțin probabil

Pentru consumatorii vulnerabili, voucherele pentru energie se aplică până la sfârșitul anului. De la 1 ianuarie 2027, România trebuie să aibă un nou mecanism de sprijin, cerut de Banca Mondială în schimbul unui împrumut în condiții preferențiale. Manole spune că proiectul este lucrat în Ministerul Muncii și va respecta țintele de deficit.

Cât despre voucherele pentru alimente, finanțate din fonduri europene, ministrul nu crede că mai există bani. România ar fi contractat și cheltuit, procentual și în sumă totală, mai mult decât orice alt stat din Uniunea Europeană pe acest tip de asistență socială. „Asta nici nu are legătură cu cine va fi la guvernare”, a spus Manole.

Manole va pleca din Guvern dacă nu primește bani de indexare

Întrebat „Dacă nu vă dă bani ministrul Finanțelor să faceți indexări, dumneavoastră mai rămâneți ministru?”, Manole a răspuns categoric „Nu.”

„Deci dacă nu vă dă bani, plecați”, a continuat moderatoarea.

„Da, dar mai e o chestiune importantă aici. Nu sunt banii ministrului de Finanțe sau ai ministrului Muncii. Sunt bani din bugetul României care, cu prudență și cu înțelepciune, trebuie cheltuiți corect. Iar corect, după doi ani de blocare a indexării pensiilor, corect este să le indexăm”, a răspuns Manole.

De ce votul pe Guvern e abia marți

Întrebat, de asemenea, de ce votul ar urma să fie abia marți, Manole a spus că au plecat parlamentarii în teritoriu.