„De unde mai găsim bani pentru Ucraina?”. Nicușor Dan spune că subiectul va fi abordat azi la Bruxelles
This browser does not support the video element.
„În momentul acesta discutăm de un plan de acțiune cu care Comisia a venit, pe care doar l-a schițat la Copenhaga acum trei săptămâni”, a spus șeful statului.
„După aceea urmează o discuție pe Ucraina, e o discuție despre cum se pot folosi, de unde mai găsim bani pentru Ucraina și e o discuție pe fondurile înghețate ale Rusiei, în ce măsură ele pot garanta niște împrumuturi care să meargă către Ucraina, pentru a nu mai afecta bugetul european și bugetul statelor membre”, a explicat Nicușor Dan.
Președintele României a adăugat că sprijinul pentru Republica Moldova și avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană sunt priorități pentru România în cadrul reuniunii liderilor europeni.
Liderii UE discută un plan amplu de sprijin pentru Ucraina
Liderii europeni discută un plan amplu de sprijin pentru Ucraina la summitul Consiliului European.
Una dintre principalele teme de pe agendă este găsirea unor noi surse de finanțare pentru Kiev, în contextul incertitudinii privind ajutorul american.
Comisia Europeană a propus folosirea activelor rusești înghețate ca garanție pentru un împrumut de până la 140 de miliarde de euro destinat Ucrainei.
Planul ar urma să asigure finanțarea nevoilor militare și economice ale Ucrainei pentru perioada 2026–2027.
În total, până în prezent, Uniunea Europeană și țările membre au oferit Ucrainei sprijin de 177,5 miliarde de euro, dintre care 63,2 miliarde au fost alocate pentru asistență militară.