Video DECLARAŢIA ZILEI | Liviu Dragnea: Preşedintele subminează România. Ce ne mai pregăteşte Iohannis şi ai lui?

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că ”ameninţarea explicită” a preşedintelui Klaus Iohannis la adresa premierului Viorica Dăncilă este făcută ”în stil mafiot”. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis, luni, preşedintelui Klaus Iohannis, referindu-se la poziţia României faţă de declaraţia UE de condamnare a mutării Ambasadei SUA la Ierusalim, că nu există funcţia de ”tătuc”, afirmând că epoca Iohannis e mai rea decât epoca Băsescu.

585 afișări

”În legătură cu ameninţarea explicită a preşedintelui Iohannis la adresa primului-ministru, după părerea noastră este făcută într-un stil mafiot, în sensul că ar face bine să facă ce i se spune. Astfel de expresii şi ameninţări le-am văzut prin filme”, a spus Liviu Dragnea după şedinţa BPN al PSD.

Întrebat dacă a mai vorbit cu premierul Viorica Dăncilă pe marginea subiectului legat de demisie, preşedintele Klaus Iohannis a spus, sâmbătă, la Blaj, că nu a mai discutat despre acest subiect şi i-a făcut o sugestie prim-ministrului.

"Nu am mai discutat aceste chestiuni şi cred că ar face bine să facă ce i se spune", a răspuns Klaus Iohannis.

”Ministerul de Externe are atribuţii foarte clare. Ministrul de Externe trimite propuneri de mandat şi dă sarcini repretanţilor diplomatici ai României. Toţi am sperat că epoca Băsescu s-a terminat. Se pare că epoca Iohannis e mai rea decât epoca Băsescu. Nu există în România în Constituţie funcţia de 'tătuc'. Există funcţia de preşedinte, cu nişte atribuţii clare, cu limite clare în Constituţie. Noi nu putem să stăm indiferenţi să vedem că nişte aventuri generate de interesele altora pot pune România într-o situaţie de confruntare cu Statele Unite. Eu nu accept aşa ceva şi voi face tot ce-mi stă în putinţă legal, constituţional şi politic să prevenim o astfel de atitudine şi poziţie”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat cine a dat mandat reprezentantul României la Bruxelles în privinţa declaraţiei comune a Uniunii Europene cu privire la mutarea ambasadelor unor state membre de la Tel Aviv la Ierusalim.

El a mai spus că poziţia României a fost de susţinere în continuare a procesului de pace, de susţinere şi de stimulare a continuării negocierilor.

”Unde, cu cine s-a consultat preşedintele Iohannis, cu cine s-au consultat cei cu epoleţi, care activează la diverse siteuri sau publicaţii, să considere şi să decidă că interesul României este să iasă public şi să condamne o acţiune a Statelor Unite. Aici trebuie să vină explicaţii foarte clare, în condiţiile în care noi suntem membri NATO, în condiţiile în care pentru noi acţiunile de dezvoltare a înzestrării armatei, de dezvoltare a industriei de apărare, de dezvoltare a parteneriatului strategic cu SUA, de poziţie geografică foarte aproape de Rusia, să ne explice de ce România trebuie să aibă o acţiune de condamnare a principalului şi puternicului aliat strategic, SUA. Când vom avea aceste explicaţii asumate clar, explicate clar, nu după ureche, atunci putem discuta. Ca România să fie aruncată într-o dispută cu SUA, eu nu sunt de acord”, a adăugat preşedintele PSD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici