Demisia lui Moșteanu, reflectată în cea mai mare agenție de presă de stat din Rusia. Ce au omis jurnaliștii ruși în relatare
Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia, vineri, din funcția de ministru al Apărării. Decizia vine pe fondul scandalului apărut pe tema studiilor menționate în CV-ul său.
Anunțul făcut de Moșteanu nu a fost ignorat de presa rusă. TASS, cea mai mare agenție de presă de stat din Rusia, a explicat că demisia vine pe fondul scandalului și faptul că acesta a mințit în CV.
TASS a citat doar o parte din mesajul publicat de Moșteanu pe Facebook, prin care își anunța demisia din funcție. „Astăzi mi-am depus demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. (…) Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara”, este secvența preluată de TASS.
Cu toate acestea, TASS a omis din mesajul acestuia întocmai referințele sale la Rusia și la securitatea europeană aflată sub asaltul Moscovei.
„România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara”, scrisese fostul ministru al Apărării în mesajul său pe Facebook.
Accent pe scandalul din jurul CV-ului
TASS a mai scris despre faptul că Moșteanu i-a informat pe președintele Nicușor Dan și pe premierul Ilie Bolojan despre decizia sa. Mai departe, informațiile date drept context de către jurnaliștii TASS sunt despre scandalul privind studiile sale trecute în CV.
„Scandalul cu diploma de studii superioare a lui Moșteanu a izbucnit săptămâna aceasta. CV-ul său indica faptul că a absolvit Universitatea Athenaeum din București. Administrația instituției de învățământ a declarat într-un comentariu pentru ziarul Libertatea că acesta nu a fost niciodată înscris ca student la ei. Ulterior s-a aflat că a studiat la Universitatea Bioterra din Capitală. Funcționarul a susținut că a descărcat formularul de CV de pe internet, unde Athenaeum era selectată în mod implicit, și a uitat să o schimbe. Conform documentelor, el a intrat la universitate în 1995, diploma sa datează din 2018, iar examenele finale le-a susținut în 2016. În același timp, încă din 2015, a ocupat funcția de consilier al ministrului transporturilor și membru al consiliului de administrație al companiei aeriene de stat Tarom. Pentru aceste funcții, candidatul avea nevoie de o diplomă de studii superioare, pe care Moșteanu nu o avea”, a scris agenția de presă de stat rusă TASS.
Scandalul CV-ului lui Moșteanu
Totul a pornit de la o anchetă publicată de jurnaliștii de la Libertatea, prezintă detalii despre CV-urile acestuia din perioada în care ocupa funcții în Ministerul Transporturilor și în companii de stat.
În primul CV din acea perioadă apărea o diplomă de la Universitatea Athenaeum, instituție care a comunicat că Moșteanu „nu a fost niciodată student” acolo. Investigația arată că, ulterior, ministrul a modificat CV-ul și a trecut studii la Bioterra, cu finalizare în 2015.
Demisia lui Ionuț Moșteanu vine la cinci luni de la preluarea portofoliului Ministerului Apărării.