Deputatul PDL Dragoş Iftime a demisionat din Parlament

Publicat: 19 03. 2012, 17:29
Actualizat: 07 11. 2012, 03:43

Ioan Oltean a citit în plen cererea de demisie, din data de 19 martie, din calitatea de deputat, a lui Dragoş Iftime, care a invocat motive personale.

El a adăugat că plenul Camerei constată încetarea acestui mandat şi vacantarea locului din circumscripţia 39 Vaslui.

Deputatul UDMR Marton Arpad a criticat faptul că se constată vacantarea postului de deputat fără ca membrii comisiei de validare să se pronunţe, opinie susţinută şi de viceliderul grupului PDL Marian Neacşu.

În replică, Oltean a spus că demisia este un act unilateral de voinţă, iar Camera Deputaţilor ia act şi constată vacantarea locului.