Dragoș Pîslaru afirmă că fișele cu reformele pentru PNRR au fost pregătite: „Nu stăm să ne jelim ca ciobanul din Miorița”

Publicat: 28 06. 2025, 15:07
Dragoș Pislaru, propus de PNL pentru portofoliul ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene in guvernul Ilie Bolojan (nu se afla in imagine), este audiat in comisia de specialitate a Parlamentului, luni, 23 iunie 2025, in Bucuresti. ANDREEA ALEXANDRU /MEDIAFAX FOTO

„Nu stăm să jelim ca ciobanul din Miorița că a venit cineva de la Comisie și vrea să ne omoare”, a declarat ministrul la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Pîslaru a explicat că în această vară Comisia Europeană va verifica stadiul proiectelor, iar dacă obiectivele nu sunt măcar la jumătate din progresul fizic, România va pierde bani din PNRR. „Dacă în vara anului 2025, cu un an înainte de terminarea programului, ai pe obiectivele pe care ți le-ai propus măcar jumătate din progresul fizic, îți lasă banii”, a precizat el.

Ministrul a recunoscut îngrijorarea Comisiei Europene: „Partea română a contractat foarte mult. S-a aruncat foarte mult pe tot felul de proiecte, dar nu reușește să împingă aceste investiții”.

El a subliniat că în situația în care România nu mai are acces la finanțarea PNRR, „îți cauți alte surse de finanțare, te duci pe programul de transport, pe coeziune”.

Cu toate acestea, Pîslaru consideră „foarte trist” faptul că „aveai o sursă de finanțare, aveai culoarul bătătorit, aveai tot ce îți trebuie”, precizând că „am fost avertizați de Comisia Europeană să punem acolo proiecte pe care le prioritizați”.