Dungaciu ironizează „laudele” privind aderarea la OECD: România a rămas în urma statelor din regiune

Publicat: 06 10. 2026, 10:43
Directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale „Ion I.C.Bratianu” (ISPRI), Dan Dungaciu, participa la evenimentul "Germania si Noua Ordine Europeana", desfasurat in curtea Academiei Romane, in Bucuresti, marti, 4 octombrie 2022. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

El a comparat situația României cu cea a altor state din regiune și a susținut că Bucureștiul a rămas în urmă inclusiv din cauza conflictelor politice interne.

Dungaciu: „Toate statele practic au intrat în OECD”

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a avut o intervenție critică referitor la aderarea la OECD care reprezintă un obiectiv de țară pentru România.

„Cele mai penibile cuvinte de laudă pentru o țară de dimensiunile României și să auzi că un viitor potențial premier a discutat cu omologul din Costa Rica care ne explica cât de bine e să fii în OECD și dacă te uiți pe lista statelor care au intrat în OECD din zona noastră, sud-estul Europei și numai, toate statele practic au intrat în OECD, Statele Baltice, Polonia, de multă vreme”, a declarat Dungaciu.

Acesta a susținut că tocmai dimensiunea României face dificil de prezentat actualul parcurs drept o performanță politică.

„Deci faptul că statul cel mai mare din zonă se laudă că este în parcursul spre OECD, asta arată că actuala clasă politică, care de fapt a fost și clasa politică anterioară și cu USR-ul și cu PSD-ul și cu PNL-ul și cu toți la un loc, a adus România la performanța de a fi ultimul stat din regiune, să nu mai spun cel mai semnificativ, ca să se încerce să se ducă să intre în OECD când toate celelalte state din jurul nostru s-au integrat”, a afirmat Dan Dungaciu.

Comparația cu Croația

Dungaciu a adus în discuție și situația Croației, afirmând că România a ajuns să se compare cu o țară mult mai mică, pe care aceasta ar fi trebuit, în opinia sa, să o devanseze.

El  a pus diferența dintre cele două țări pe seama modului în care a fost gestionată politica internă.

„Este mai bine pentru că clasa politică de acolo nu a ținut Croația în războaie permanente așa cum a făcut clasa politică de la București, care a ținut de pe vremea lui Băsescu România într-un război, dacă vreți, intra-român pe dimensiunea juridică sau ce vreți dumneavoastră și acum ținem România în război pe dimensiunea valorilor politice”, a declarat Dungaciu.

El a continuat afirmând că, în condițiile unui conflict politic intern permanent, proiectele importante pentru țară devin dificil de realizat.

„Atât cât România va fi într-un război intern politic, evident că niciun proiect mare nu va fi posibil în țara asta. De asta Croația ne-a depășit și ajunge să fie, ca să zic așa, înaintea noastră la OECD, pentru că oamenii au putut să construiască proiecte”, a spus Dan Dungaciu.

Critici și la adresa viitorului guvern

Declarațiile despre OECD au venit în contextul unei discuții mai ample despre formarea unui nou guvern și capacitatea acestuia de a avea stabilitate și de a adopta reforme importante.

Dungaciu s-a arătat sceptic că o formulă guvernamentală cu o susținere parlamentară mai redusă ar putea realiza schimbări pe care o coaliție mai largă nu a reușit să le facă.

„Să-și facă cineva iluzia că un guvern care a avut în spate o coaliție de tip PSD, PNL, UDMR, USR, minorități, și n-a reușit să voteze niște lucruri sau să schimbe niște lucruri importante în țara asta, va fi înlocuit de un guvern cu o stabilitate și o putere politică în Parlament și mai redusă și va reuși să facă lucrurile acestea la un an, un an și jumătate, hai, maxim doi de la viitoarele alegeri. Asta este o iluzie”, a afirmat el.

Dungaciu a mai spus că, în opinia sa, actuala criză politică riscă să reapară într-un interval relativ scurt.

„Eu mă tem că peste un an de zile cel mult vom intra sau vom relua aceeași conversație: alt guvern, ce facem cu guvernul, ce facem cu stabilitatea”, a declarat Dan Dungaciu.