Firea: Proiectul de buget pe 2026 este inacceptabil în forma actuală. PSD nu va ceda
Gabriela Firea a lansat un atac dur la adresa actualului guvern. Aceasta avertizează că forma actuală a bugetului de stat nu poate fi susținută de social-democrați.
„Proiectul de buget pe 2026 este inacceptabil în forma actuală. Este revoltător că am ajuns în luna martie fără un buget votat, când noi eram pregătiți cu proiecte și cifre încă dinainte să intrăm în 2026. Una stabilim în Coaliție și alta aplică Executivul prin măsuri arbitrare”.
Liniile roșii stabilite de PSD vizează în primul rând protecția socială și investițiile în comunități. Referitor la sprijinul pentru persoanele defavorizate, Firea a spus că „pachetul de Solidaritate trebuie finanțat integral. Nu acceptăm ca «soluția» să fie tăierea drepturilor celor mai vulnerabili. Este strigător la cer să nu se găsească 119 lei/lună pentru copiii cu handicap, în timp ce se acordă deduceri de 400 euro/an pentru jucătorii la bursă”.
În ceea ce privește dezvoltarea teritorială, europarlamentara subliniază importanța investițiilor în comunități prin programe precum Anghel Saligny, CNI și PNDL, pe care le numește „motorul dezvoltării locale”, avertizând că „fără ele, România stagnează”.
Firea cere șu respect pentru autoritățile locale: „Primarii și președinții de Consilii Județene nu pot fi lăsați fără resurse. Bugetele locale trebuie să fie cel puțin la nivelul anului trecut. Aleșii locali sunt legătura directă cu cetățenii”.
O altă condiție nenegociabilă este legată de veniturile românilor, europarlamentara afirmă că „salariul minim trebuie să crească de la 1 iulie și trebuie să se regăsească clar în proiectul bugetului”.
„Duminica viitoare facem BILANȚUL celor 8 luni de guvernare Bolojan. La Consiliul Politic Național, mii de lideri PSD vor decide viitorul nostru politic. PSD nu va ceda pentru că vrem să protejăm puterea de cumpărare a românilor”, a conchis Firea.