Gabriela Firea: Ludovic Orban a periclitat obținerea celui de-al doilea mandat de către Nicușor Dan
This browser does not support the video element.
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, a comentat luni seară, la emisiunea Ai AFLAT cu Ionuț Cristache, decizia președintelui Nicușor Dan de a-l demite pe Ludovic Orban din funcția de consilier prezidențial.
Firea a explicat că măsura luată de președinte a fost justificată și a declarat că intervențiile publice ale lui Orban ar fi creat tensiuni în continuare dacă nu ar fi fost oprit la timp.
„Sută la sută. Sută la sută prin declarațiile făcute și cred că nu s-ar fi oprit aici. Dacă în prima lună deja, prin afirmațiile făcute și dorința de a ieși des în spațiul public, deja a creat tensiuni, peste câteva luni ar fi fost mult mai greu de oprit”, a declarat Firea.
Fostul primar al Capitalei a vorbit, de asemenea, despre faptul că informațiile false distribuite de Ludovic Orban în trecut au vizat-o în mod direct, și inclusiv activitatea sa la Primăriei Capitalei.
„Nu de fiecare dată a fost corect și a folosit în spațiul public foarte multe informații false, despre mine, despre primăria Capitalei, despre situația de la primăria Capitalei”, a explicat ea.
Gabriela Firea a mai declarat că datoriile actuale ale Primăriei Capitalei sunt mai mari decât în mandatul său, spunând că de vină este dificultatea din prezent de a fi gestionate numeroase proiecte în derulare fără finanțare stabilă.