Grindeanu: Aprobarea solicitării Statelor Unite reprezintă un gest firesc și necesar
This browser does not support the video element.
În ședința comună a celor două camere ale Parlamentului, primul care a luat cuvântul a fost liderul PSD, Sorin Grindeanu, care este și președintele Camerei Deputaților. El a spus că ne aflăm într-un context de securitate internațională fără precedent. Conflictul din Orientul Mijlociu se suprapune peste războiul din Ucraina, aflat deja într-o fază prelungită. Acest cumul de tensiuni obligă Uniunea Europeană și NATO să-și adapteze rapid și realist abordările economice și militare.
„România, ca stat membru al ambelor structuri, are nu doar dreptul, ci și responsabilitatea de a contribui activ la consolidarea securității regionale, în special în zona de sud-est a Europei și la Marea Neagră. Poziționarea noastră strategică pe flancul estic ne conferă un rol esențial în contracararea riscurilor de securitate, iar acest rol nu poate fi asumat doar declarativ, ci și prin decizii concrete și coerente. În acest cadru, aprobarea solicitării Statelor Unite reprezintă un gest firesc și necesar”, a spus liderul PSD.
Sorin Grindeanu a afirmat de la tribuna Parlamentului aprobarea este un semnal clar că România își respectă angajamentele și că este un partener serios, capabil să contribuie efectiv la securitatea proprie și a aliaților săi. „O alianță puternică se bazează pe încrederea reciprocă și pe consecvență. Principalul nostru aliat strategic este cel care continuă să asigure cea mai solidă umbrelă de securitate în fața amenințărilor externe. Parteneriatul strategic cu Statele Unite a adus României beneficii majore. Integrarea în NATO, sprijin pentru intrarea în spațiul Schengen, stabilitate, securitate și protecție într-o regiune marcată de conflicte”, a mai spus Grindeanu.
Astăzi, pacea și siguranța de care ne bucurăm sunt în mare măsură rezultatul acestui parteneriat cu Statele Unite ale Americii a afirmat președintele PSD, iar votul pentru această decizie este un vot pentru siguranța reală a României. Este o dovadă de responsabilitate, de consecvență și de maturitate ca stat aliat.