Guvernul prezintă vineri rectificarea de buget. Bolojan: Este destul de tensionată
This browser does not support the video element.
Șeful Guvernului spune că proiectul de rectificare bugetară va fi publicat cel târziu vineri dimineața în transparență decizională, în vederea consultării. Bolojan anunță că la începutul săptămânii viitoare, cel mai târziu marți, Guvernul ar urma să fie convocat într-o ședință extraordinară pentru aprobarea rectificării de buget, „în așa fel încât să asigurăm plățile curente, să completăm sumele necesare pe asistență socială și în alte domenii, inclusiv o ușoară suplimentare pe componenta de investiții”.
„Această rectificare de buget este una destul de tensionată, pentru că suntem puternic presați de zona de investiții. Așa cum știți, am supracontractat sume importante pe proiectele din fondurile europene”, a spus Bolojan.
El spune că României i-au fost alocate puțin peste 20 de miliarde de euro, granturi și împrumuturi, iar contractele semnate au fost de aproximativ 40 de miliarde de euro.
„Asta înseamnă presiuni puternice pe buget atât anul acesta, cât și anul următor și pentru ca anul următor să putem aloca sume suplimentare pe componenta de investiții, în principal pe supracontractările din programul PNRR, este nevoie să ne reducem cheltuiele de funcționare și practic toți banii care vor fi economisiți suplimentari anul viitor prin reducere de cheltuieli, printr-o mai bună eficiență, vor fi alocați finalizării acestor proiecte de investiții din programul PNRR”, a mai spus premierul.