Prima pagină » Politic » Ilie Bolojan reafirmă sprijinul României față de Republica Moldova cu prilejul Zilei Independenței

Ilie Bolojan reafirmă sprijinul României față de Republica Moldova cu prilejul Zilei Independenței

Premierul Ilie Bolojan a felicitat Republica Moldova de Ziua Independenței și a reafirmat sprijinul României pentru parcursul european al statului vecin.
Ilie Bolojan reafirmă sprijinul României față de Republica Moldova cu prilejul Zilei Independenței
Sursă foto: Alexandru Dobre / Mediafax Foto
Radu Mocanu
27 aug. 2025, 13:03, Politic

Premierul României, Ilie Bolojan a transmis un mesaj de felicitare Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenței, reiterând sprijinul față de parcursul european al statului și față de cetățenii români din Republica Moldova.

În mesajul publicat pe pagina de Facebook a Guvernului României, Bolojan a subliniat că legătura profundă dintre cele două state a creat un spațiu al prieteniei și solidarității.

„Sprijinul ferm, aplicat și multidimensional al României pentru parcursul european al Republicii Moldova, este, așadar, pasul firesc al relației noastre frățești”, se arată în mesajul prim-ministrului.

El a adăugat că, indiferent de vremuri, România va continua să fie un punct de sprijin pentru Republica Moldova.

„Așa cum am spus răspicat și acum câteva zile la Chișinău, indiferent de vremuri, vom înfrunta împreună provocările și vom continua să fim punctul de sprijin al fraților noștri de peste Prut care aspiră la o viață mai bună, la prosperitate, la drepturile și libertățile conferite de statutul european”, a declarat Bolojan.

„La mulți ani Republicii Moldova și cetățenilor săi!”, conchide premierul României.