Inițiativă legislativă care facilitează sesizarea cazurilor de trafic de persoane, adoptată de Senat
Mesajele au rolul de a atrage atenția asupra fenomenului traficului de persoane și, totodată, de a pune la dispoziția cetățenilor numerele de telefon la care pot apela pentru informații suplimentare și sprijin, consolidând protecția persoanelor vulnerabile și eficientizarea mecanismelor de prevenire și combatere a uneia dintre cele mai grave forme de criminalitate.
„Traficul de persoane înseamnă mai mult decât cifre și statistici, înseamnă vieți distruse și un fenomen infracțional extrem de răspândit. Din păcate, România ocupă un loc fruntaș la nivel european ca țară sursă a victimelor traficului de persoane. Prin acest proiect de lege venim cu acțiuni concrete pe zona de prevenție și conștientizare, printr-o informare țintită a persoanelor expuse acestui risc. Vorbim de acțiuni ce pot fi implementate foarte ușor și care și-au demonstrat deja eficiența în alte țări”, spune deputata Oana Murariu, inițiatoare a proiectului.
Conform inițiativei, agențiile de plasare a forței de muncă, inspectoratele teritoriale de muncă, centrele de acordare a vizelor, aeroporturile, punctele de trecere a frontierei, agențiile de turism, operatorii de transport rutier de persoane interjudețean, național sau internațional, precum și hotelurile și pensiunile vor avea obligația de a expune vizibil aceste materiale informative.
Mesajele vor conține numerele de telefon la care se poate apela pentru informații suplimentare și sprijin, respectiv Tel Verde 0800 800 678 (apelabil doar din România, gratuit), +4021.313.31.00 (apelabil din România și din străinătate), precum și numărul 112 în cazul unui pericol iminent. Mesajele vor fi în română și în engleză și pe mai multe tipuri de suport, de la cartoane de informare, în camerele de hoteluri, la afișe tipărite și format digital, în aeroporturi și punctele terestre de trecere a frontierei.
Un pas esențial în eforturile de reducere a traficului de persoane
Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor, senatoarea USR Simona Spătaru, membră a Comisiei juridice din Senat, a susținut că adoptarea acestei inițiative reprezintă un pas esențial în eforturile naționale și internaționale de reducere a traficului de persoane, prin creșterea gradului de conștientizare și prin facilitarea accesului rapid la informații și sprijin pentru victime.
„Inițiativa e simplă în aparență, dar cu impact major în lupta împotriva uneia dintre cele mai grave infracțiuni care afectează societatea noastră: traficul de persoane. Proiectul de lege pe care îl susținem prevede afișarea, într-un loc vizibil, a unor materiale informative despre existența traficului de persoane, despre modalitățile prin care pot identifica posibile victime și, mai ales, cum pot sesiza rapid și confidențial autoritățile competente. Această măsură nu impune costuri mari operatorilor economici. În schimb, poate salva vieți”, spune senatoarea USR Simona Spătaru.
Inițiativa a fost adoptată de camera superioară a Parlamentului cu 114 voturi „pentru”, niciunul „împotrivă” și o abținere. Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa legislativă merge acum la Camera Deputaților, pentru dezbateri și vot final.