Iohannis, despre Parcul Ştiinţific Măgurele: Lipsa unui sistem feroviar reduce atractivitatea zonei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că sunt necesare investiţiile pentru dezvoltarea Parcului Ştiinţific Măgurel, însă blocajele din traficul rutier şi lipsa unui sistem de transport fevoriar suburban reduc atractivitatea zonei metropolitane Bucureşti-Ilfov.

476 afișări
Imaginea articolului Iohannis, despre Parcul Ştiinţific Măgurele: Lipsa unui sistem feroviar reduce atractivitatea zonei

Iohannis, despre Parcul Ştiinţific Măgurele: Lipsa unui sistem feroviar reduce atractivitatea zonei

"Trebuie acordată o atenţie deosebită stimulării proiectelor majore în domenii strategice şi cu valoare adăugată ridicată. O astfel de investiţie este şi dezvoltarea Parcului Ştiinţific Măgurele. Acest proiect este primul de o asemenea însemnătate din ţara noastră şi marchează un pas foarte important spre creşterea conectivităţii dintre mediul academic şi cel privat, pentru fructificarea rezultatelor cercetării în activităţi economice cu valoare adăugată. (...) Prin asigurarea unui acces rapid către Parcul Ştiinţific Măgurele se poate creşte popularitatea zonei pentru investitori, pentru cercetători, dar, sigur, şi pentru angajaţi. Din păcate, bine-cunoscutele şi experimentatele blocaje din traficul rutier sau lipsa unui sistem de transport feroviar suburban sunt câteva dintre elementele care reduc atractivitatea zonei metropolitane Bucureşti-Ilfov, şi aici este nevoie de acţiune", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis în cadrul conferinţei „We are inventing the future! Our bet on science!” care are loc la Palatul Regal.

TITLURILE ZILEI

Şefu statului a adăugat că este un semn bun că România a redus, în ultimii 15 ani, decalajul care o separa de Europa de Vest, dar că este important ca ţara noastră să încerce să ţină pasul şi în privinţa proiectelor de infrastructură şi investirea în tehnologie.

"Pentru a reuşi detaşarea de grupul statelor care au economii cu venituri medii, trebuie să investim în tehnologiile viitorului. Parcurile ştiinţifice reprezintă un ecosistem propice pentru o astfel de dezvoltare, prin facilitarea cooperării dintre sectorul privat, centrele de cercetare şi toţi ceilalţi parteneri interesaţi. Companiile cu activitate bazată pe cunoaştere şi inovare pot deveni un catalizator important pentru dezvoltarea cercetării ştiinţifice, cu aplicabilitate directă în economia ţării noastre şi, de ce nu, chiar în afara graniţelor. Dincolo de impactul direct în sfera cercetării, Parcul Ştiinţific Măgurele reprezintă o oportunitate de diversificare a polilor de dezvoltare din proximitatea capitalei, prin realizarea de investiţii în sudul acesteia. Dar, pentru a atrage talent naţional şi internaţional, contează nu doar oportunitatea unei cariere, ci şi asigurarea unei calităţi ridicate a vieţii. De aceea, este important ca proiectele de infrastructură să ţină şi ele pasul", a completat Iohannis.

Şeful statului a participat marţi la conferinţa „We are inventing the future! Our bet on science!”, care a avut loc la Palatul Regal, începând cu ora 10.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici