Prima pagină » Politic » Iohannis, întâlnire cu o delegaţie OMV condusă de Rainer Seele: S-a evidenţiat nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal

Iohannis, întâlnire cu o delegaţie OMV condusă de Rainer Seele: S-a evidenţiat nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi, la Palatul Cotroceni, cu o delegaţie OMV-Petrom, condusă de directorul general al grupului OMV AG, Rainer Seele, care a subliniat nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ.
Iohannis, întâlnire cu o delegaţie OMV condusă de Rainer Seele: S-a evidenţiat nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal

Conducerea OMV AG a prezentat strategia de dezvoltare a companiei, care include o creştere a gradului de internaţionalizare a Petrom, în vederea valorificării oportunităţilor existente în regiune, precum şi o creştere consistentă a investiţiilor începând cu anul acesta, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

„Directorul general al OMV a reliefat, totodată, nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ, care trebuie să susţină performanţele companiilor şi dezvoltarea unui mediu de afaceri stabil şi competitive”, se arată în documentul citat.

Şeful statului a reiterat importanţa infrastructurii în domeniul energetic pentru creşterea securităţii energetice la nivel naţional şi regional.

„Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat convingerea că OMV-Petrom va continua să înregistreze rezultate deosebite în planul performanţelor economice, prin expertiza şi competenţele româneşti în domeniul explorării şi exploatării resurselor de gaze naturale şi petrol. Întrevederea a constituit un bun prilej pentru a sublinia importanţa unui dialog deschis între OMV şi statul român, în vederea valorificării potenţialului pe care ţara noastră îl are în domeniul energetic”, precizează Administraţia Prezidenţială.

 

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da