Ion Cristoiu: Cumetriile politice la români

  • Ion Cristoiu: Asasinii lui Armand Călinescu sunt pedepsiţi cu o promptitudine străină democraţiei, care întreabă în dreapta şi-n stînga, duce mîna la frunte, gînditoare, înainte de a condamna şi executa pe cineva. Legionarii sunt însă condamnaţi la iuţeală şi lichidaţi la locul atentatului.
  • Ion Cristoiu: Memoriile lui Raoul Bossy, ambasador al României înainte de instalarea comunismului, publicate în două volume sub titlul Amintiri din viaţa diplomatică, şochează prin îngustimea lumii politice româneşti interbelice surprinse de autor. Peste tot unde merge, diplomatul nostru dă peste veri, verişoare, unchi, mătuşi şi, sau în cel mai rău caz, prieteni de familie.
  • Ion Cristoiu: S-a scris mult, după dărîmarea comunismului, despre licitaţiile parodie, cîştigate dinainte şi pe dedesubt. Firme cinstite au luat în serios concursul pentru obţinerea unor lucrări publice. S-au pregătit straşnic, strîngînd, între copertele unor dosare, mii de file argumentate, făcînd rost de bani. Ca să-şi dea seama, la ora strigării, că totul fusese o şmecherie.
1005 afişări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Cumetriile politice la români

Ion Cristoiu: Cumetriile politice la români

D’ale românismului

Asasinii lui Armand Călinescu sunt pedepsiţi cu o promptitudine străină democraţiei, care întreabă în dreapta şi-n stînga, duce mîna la frunte, gînditoare, înainte de a condamna şi executa pe cineva. Legionarii sunt însă condamnaţi la iuţeală şi lichidaţi la locul atentatului. Să lăsăm deoparte faptul că unei crime nu i se răspunde cu o altă crimă. Să aşezăm între paranteze formula, deloc democratică şi deloc europeană, de a expune la locul crimei cadavrele celor executaţi împreună cu o placardă menită a-i desemna ca trădători. Oribil, i-am spune, dacă n-ar merita mai degrabă eticheta de imbecil, ni se pare spectacolul oferit de cetăţenii Bucureştiului. Mihai Sebastian ni-l descrie în Jurnalul său. Ce s-a întîmplat după ce legionarii executaţi au fost expuşi la locul crimei?

„Sîmbătă, 23 [septembrie 1939]

Asasinii – 6 sau 9, nici pînă acum nu ştiu – au fost «executaţi chiar pe locul crimei» şi pe urmă lăsaţi acolo, pe trotuar, o zi şi o noapte, cu o placardă la căpătîi: trădători de ţară!

Am fost ieri-dimineaţă pînă acolo (dincolo de podul Elefterie). Mii de oameni veneau cu tramvaie, cu maşini, cu autobuze sau pe jos. Eram parcă într-un imens bîlci. Se rîdea, se glumea. O companie din regimentul meu abea reuşea să ţină lumea la oarecare distanţă de cadavrele executaţilor. (Dacă aş fi fost concentrat, gîndeşte-te că aş fi putut fi şi eu acolo, de gardă!) Cine nu răzbea pînă în primul rînd nu vedea nimic. O cucoană de lîngă mine zicea:

– Ar trebui să se ţie ordine, să ne pună pe două rînduri, să vadă fiştecare.

Oameni din împrejurimi aduseseră scări de lemn şi cine voia să vadă mai bine plătea 2 lei ca să se urce şi să privească de sus, peste rînduri.

– Nu face! zicea un tip care plătise 2 lei, dar rămăsese dezamăgit. Nu face, nu se văd decît picioarele.

Totul mi s-a părut atroce, umilitor, deşănţat. Se pare că acelaşi spectacol s-a repetat întocmai la Craiova, la Ploieşti, la Turnu Severin. Radio Londra zicea aseară că sunt «zeci de executări»”.

Lipsă de minimă civilizaţie? Barbarie de popor înapoiat mintal? Nu. Prostia omenească la cotele sale cele mai înalte.

Mania neamurilor

Memoriile lui Raoul Bossy, ambasador al României înainte de instalarea comunismului, publicate în două volume sub titlul Amintiri din viaţa diplomatică, şochează prin îngustimea lumii politice româneşti interbelice surprinse de autor. Peste tot unde merge, diplomatul nostru dă peste veri, verişoare, unchi, mătuşi şi, sau în cel mai rău caz, prieteni de familie. Iată cîteva sintagme mai mult decît edificatoare: C.C. Arion, ministru de Externe, „vechi prieten al familiei noastre (fusese căsătorit cu o vară a mamei şi martor al tatei în căsătoria sa civilă cu mama)”, Take Ionescu: „prieten cu tatăl meu”; „încă adolescent fiind, prînzeam adesea la dînsul în Sinaia”; Constantin Diamandi: „fusese de altminteri căsătorit cu o vară primară a soacrei mele”; Vintilă Brătianu: „mă cunoscuse cînd eram copil”; Eliza Brătianu: „cununase, împreună cu bărbatul ei de atunci, pe părinţii mei”; al treilea regent, Gheorghe V. Buzdugan: „mă cunoştea prin tatăl meu, cu care fusese coleg la Curtea de Casaţie, şi prin fiii săi, cu care fusesem, fratele meu şi cu mine, în şcoală”; Regina Maria „care, bineînţeles, mă cunoştea de mult”. Nebunia neamurilor şi cunoscuţilor atinge paroxismul. Diplomatul nostru găseşte un cunoscut pînă şi la Budapesta. E vorba de Armin Mikes, „Moşiile lui din Ardeal erau în vecinătate cu acelea, din ţinutul Buzăului, ale străbunicilor mei Sibiceanu”. Desigur, e aici o manie a neamurilor şi cunoscuţilor proprie personalităţii lui Raoul Bossy. Dar nu-i mai puţin adevărat că politica românească interbelică era alcătuită din neamuri şi prieteni de familie.

Un soi de cerc de cumetri care făceau şi desfăceau totul.

Atît la putere, cît şi-n opoziţie.

 

Tradiţia licitaţiilor trucate

S-a scris mult, după dărîmarea comunismului, despre licitaţiile parodie, cîştigate dinainte şi pe dedesubt. Firme cinstite au luat în serios concursul pentru obţinerea unor lucrări publice. S-au pregătit straşnic, strîngînd, între copertele unor dosare, mii de file argumentate, făcînd rost de bani. Ca să-şi dea seama, la ora strigării, că totul fusese o şmecherie. Comanda era cîştigată cu mult înaintea confruntării. E o noutate în istoria capitalismului românesc? Ne răspunde Arghezi prin tableta „Bolşevizarea statului” semnată în „Bilete de papagal” din 30 mai 1928. La vremea respectivă, poetul era preocupat nu numai de condei, dar şi de o tipografie. Drept urmare, participă la o licitaţie de lucrări comandate de Direcţia Generală a Căilor Ferate. Pentru a realiza că totul n-a fost decît o înscenare. Licitaţia era dobîndită dinainte de Corpul jandarmilor. Cum instituţia trăgătoare a lozului cîştigător aparţinea statului, Arghezi vede în întreaga afacere un fel de bolşevizare a statului, care în dispreţul concurenţei tipice economiei de piaţă, se întrece cu el însuşi ca să cîştige. Dincolo de acest, hai să-i zicem, centralism de tip bolşevic, rămîne un fapt: şi acum şaptezeci de ani, se organizau licitaţii doar de formă:

„Tipografia Biletelor de Papagal a făcut dimpreună cu alte tipografii concurente, o foarte interesantă experienţă, asupra căreia trebuie atrase serioasa mare luare-aminte a guvernului.

Se fixase o licitaţie de lucrări tipografice la Direcţia Generală a Căilor Ferate şi s-au înscris zece firme, fiecare imobilizînd pentru un timp, totdeauna nedeterminat cînd banii sau recipisele încap pe mîinile statului, garanţii în numerar. Ofertele au fost primite şi înregistrate, ca şi cum era vorba de o licitaţie propriu-zisă. În realitate a fost o înscenare teatrală pentru amuzarea, în puţinele zile de lucru ce mai rămîn săptămînilor cu cîte două trei sărbători şi tot atîtea punţi, a domnilor funcţionari surmenaţi”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici