Ion Cristoiu: Eternul spectacol al suirii şi prăbuşirii politicienilor

  • Ion Cristoiu: Arghezi îi surprinsese pe mulţi politicieni români urcînd şi coborînd pe scara fălirii. Îl văzuse pe Carol al II-lea în plină dictatură şi, mai apoi, în plină derută. Îl văzuse pe Antonescu mîndrindu-se cu autotitlul de Conducător. Îl văzuse însă şi închis în seif, ca o damigeană de vin, pitită acolo să n-o observe şi să ţi-o bea musafirii cu chef.
  • Ion Cristoiu: Purtător de cuvînt al omului simplu, pe Arghezi îl scoate din sărite trufia nătîngă a celui ajuns sus. „Piacere per piacere”, tabletă inclusă de scriitor în volumul Bilete de papagal, apărut la Casa Şcoalelor în 1946, denunţă răsfăţul prostesc al celui cocoţat din întîmplare în vîrful grămezii
  • Ion Cristoiu: Meditaţia argheziană despre vremelnicia puterii e valabilă şi azi. Cum e de prisos să adaug, nu fără melancolie, că lectura acestor rînduri argheziene nu le foloseşte deloc negustorilor politici de azi. Ajunşi Guvern şi Regim, vorba marelui scriitor, ei nu mai ţin socoteală de nimeni şi de nimic.
3537 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Eternul spectacol al suirii şi prăbuşirii politicienilor

Ion Cristoiu: Eternul spectacol al suirii şi prăbuşirii politicienilor

Groapa lui Eugen Barbu – s-a mai spus – e romanul unui spectacol. Întîmplările mari şi mici ale Cuţaridei curg, îmbătrînindu-le, prin privirile lui Grigore:

„Trecuseră zile după zile, unii muriseră, el văzuse nunţi şi petreceri, copiii mahalagiilor crescuseră sub ochii săi bătrîni, îşi aducea aminte de un foc ce mistuise casele, de nişte întîmplări de care mai rîdea şi acum, că aşa e viaţa, ca o panoramă…”

Ceva asemănător am putea spune şi despre Arghezi din anii imediat postbelici. Reluîndu-şi o îndeletnicire întreruptă de supărarea nemţească, marele scriitor se angajează în publicistică. O asemenea întreprindere o practicau şi mulţi alţi condeieri. Gazetele de Stînga, răsărite şi răspîndite precum hribii după ploaie, aruncau pe piaţă convoaie de iscălituri mai noi sau mai vechi. Spre deosebire de toţi autorii prozelor de-o zi, inclusiv Sadoveanu şi Călinescu, Arghezi avea în spate cincizeci de ani de scris la gazete. Ca publicist, el debutase la 25 iulie 1896, în „Liga Ortodoxă”, cu tableta „Din ziua de azi”. De atunci scrisese întruna. Ciocul peniţei lui prinsese sute de evenimente. Privirea sa îmbătrînise de cîte văzuse. Printre acestea, se remarcau măririle şi decăderile trufaşilor zilei. Arghezi îi surprinsese pe mulţi politicieni români urcînd şi coborînd pe scara fălirii. Îl văzuse pe Carol al II-lea în plină dictatură şi, mai apoi, în plină derută. Îl văzuse pe Antonescu mîndrindu-se cu autotitlul de Conducător. Îl văzuse însă şi închis în seif, ca o damigeană de vin, pitită acolo să n-o observe şi să ţi-o bea musafirii cu chef.

Deloc surprinzător, în aceste condiţii, încăpăţînarea unei teme de a reveni sistematic în tabletele sale din „Adevărul”: eternul spectacol al suirii şi prăbuşirii politicienilor. Roata istoriei e nemiloasă. Aparţinînd vieţii, ea te suie şi te coboară. Din nefericire, observă mîhnit Arghezi în tableta „Peste zece ani” din „Adevărul”, 15 februarie 1947, politicienii n-au fost înzestraţi de Dumnezeu cu dramatica, dar lucida, conştiinţă a vremelniciei:

„E de ajuns ca insul să ajungă guvern şi regim că nu mai ţine socoteală de nimeni şi de nimic. Venise cu nişte cucuie şi ele s-au făcut repede coarne.”

Purtător de cuvînt al omului simplu, pe Arghezi îl scoate din sărite trufia nătîngă a celui ajuns sus. „Piacere per piacere”, tabletă inclusă de scriitor în volumul Bilete de papagal, apărut la Casa Şcoalelor în 1946, denunţă răsfăţul prostesc al celui cocoţat din întîmplare în vîrful grămezii:

„Omul suferă de două serii de maladii, una politică şi una medicală dar amîndouă se tratează la fel, cu iluzii şi cu iluzia la modă; cea mai rea din toate fiind tot politică. Se schimbă totul, vorba, gestul, vocabularul, călcătura, pînă şi fizionomia. Aţi văzut cum se uită un camarad care apucă să fie ministru măcar trei zile, cînd, pe seară, interesele superioare l-au debarcat brusc în toiul transformării lui în supraom?”

Mai grav, infailibilul îşi compune o ipostază şi faţă de condeier. Dacă nu-l alinţi cu peniţa, se supără rău de tot:

Rîia infailibilităţii trecînd de la ministru la uşier şi de la partide la partizani, ne-am pomenit cu mii de oameni care se scarpină de o mîncărime superioară, unde nici nu te gîndeai. Dacă notezi că nu e frumos să se frece în public şi în văzul tuturor, de o eczemă a orgoliului situată delicat, ei se supără foc. Să nu le pui la îndoială perfecţiunea, impecabilitatea, să-i socoţi drept nişte enormităţi ireproşabile. Să nu le vorbeşti nici despre cap, organul cel mai admirabil, de care dispune un animal politic. Să nu-i îndemni să-şi cioplească cel puţin niţel buturuga, dacă nu pot să o ducă pînă la lustru. Să nu-i atingi, ca pe fetele mari, nici cu o floare de stil”.

După o viaţă de om, Arghezi nu poate să nu remarce iarmarocul umflării şi dezumflării gogoaşei politice. Prăpastia dintre trufaşul de ieri şi şobolanul murat de azi e surprinsă cu un ochi necruţător în tableta De ce se teme toată lumea” („Adevărul”, 1 noiembrie 1947):

„Într-un ceas rău, care a fost sigur, în euforie, că nu va suna niciodată, serenissimul parvenit, apărut şi dispărut instantaneu, prin fulgerarea cristalului, din fuga limuzinei, cade odată, pac! O indiscreţie fatală, o adversitate, o concurenţă. Magistratul îi ia interogatoriul. Cîţi ani şi ce profesie are, cine au fost taică-său, mumă-sa ţinuţi, cu slugile, la bucătărie, în opinci şi cu traistă. Cum şi-a edificat proprietăţile, din ce fonduri deturnate şi şperţuri voluminoase sau din ce leafă, luată pe 100 de ani înainte şi depusă la o Bancă federală.

Clientul Justiţiei dă din colţ în colţ. Principiile, dogmele şi corectitudinea exemplară a unei cariere, care nu lasă chitanţă şi se aprovizionează printr-un terţ surdo-mut, s-au evaporat. Ah! cîtu-i de modest! Ce dulce surîde şi cît s-a schimbat de-aʼndaratelea, acum! A redevenit golan, ca pe vremea zarzavagiului neplătit şi a lăptarului sceptic, care înmulţea cu tibişirul de sute de ori pe zero în pervazul uşii. Şi-i sta mai bine golan”.

Ferocele adevăr al roţii care te suie şi te coboară nu-i înţeles însă de politicieni. Nimeni nu învaţă din destinul celor dinainte. Fiecare interpretează acelaşi rol într-un spectacol ieftin, de turneu teatral în provincie. Se umflă de cum s-a văzut cocoţat. Se scofîlceşte cînd se trezeşte dat de pămînt. Nu întîmplător tableta dedicată acestei amare meditaţii, tipărită în „Adevărul” din 29 octombrie 1946, poartă titlul „Pilda nu foloseşte”:

„E o vorbă adevărată, că nimeni nu învaţă nimic din trecut.

Îndată ce o împrejurare face dintr-un individ de toate zilele un personaj şi-l pune cu o treaptă mai sus, îndată ce o caricatură se înavuţeşte, îndată ce un club de aventurieri pune mîna pe o putere, nu-l mai cunoşti.

Ei capătă un sentiment de supraoameni şi se aliază cu eternitatea. Se cred inamovibili şi veşnici.”

De prisos să afirm că meditaţia argheziană despre vremelnicia puterii e valabilă şi azi. Cum e de prisos să adaug, nu fără melancolie, că lectura acestor rînduri argheziene nu le foloseşte deloc negustorilor politici de azi. Ajunşi Guvern şi Regim, vorba marelui scriitor, ei nu mai ţin socoteală de nimeni şi de nimic.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici