Ionuț Moșteanu despre pachetele de sprijin pentru Ucraina: Vom vedea ce putem declasifica

Publicat: 02 09. 2025, 22:02
Actualizat: 02 09. 2025, 22:37

This browser does not support the video element.

Ionuț Moșteanu a explicat: „Aceste pachete care au fost creionate împreună în urma unui dialog cu prietenii ucrainieni, în funcție de nevoile din și lor și de disponibilitățile noastre, păstrând în același timp capacitatea operațională a Armatei Române. Sunt aceste pachete în care, cum spuneți, de la gloanțe până la, ca să dau un exemplu, până la sistemul Patriot care a fost donat către Ucraina. Le-am dat ce-am putut noi și ce-au avut din și nevoie. O să facem asta în continuare”, la Antena 3 CNN.

Privind pachetele trimise anterior, ministrul a afirmat: „Legat de detalierea fiecărui pachet, aceste lucruri sunt clasificate și vom vedea împreună cu premierul și cu președintele în ce măsură și ce putem declasifica din asta, pentru că, practic, noi spunem și cu ce ne-am golit depozitele și asta nu e neapărat cel mai bun lucru să-l faci în public. Sunt capacități pe care le reîmprospătăm”.

Săptămâna trecută, Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu s-a întâlnit la Kiev cu ministrul ucrainean al Apărării, Denis Șmîhal, iar potrivit mesajului publicat de omologul său, România a trimis deja 22 de pachete de asistență Ucrainei, iar al 23-lea este în curs de livrare.