Ionuț Moșteanu, întâlnire cu Secretarul Adjunct NATO. Care a fost agenda discuțiilor

Publicat: 06 11. 2025, 14:53

Întâlnirea din marja Forumului NATO pentru Industrie precum situația de securitate din apropierea granițelor României, sprijinul aliat pentru Ucraina și Republica Moldova, precum și inițiativa „Santinela Estului”, dar și creșterea prezenței Aliate în România.

În cadrul discuției, a fost abordat și angajamentul de creșterea bugetelor de apărare către 5% din PIB până în 2035 asumat în urma Summitului de la Haga.

Ministrul Moșteanu a transmis: „România rămâne un aliat responsabil și predictibil. Marea Neagră reprezintă o zonă de interes strategic pentru întreaga Alianță, iar cooperarea cu partenerii noștri este esențială pentru asigurarea stabilității. Vom continua să investim în capabilitățile proprii, să sprijinim partenerii din vecinătatea estică și să contribuim activ la securitatea Flancului Estic”.

Potrivit comunicatului emis de MAPN, discuțiile au scos în evidență rolul industriei de apărare, investițiile în tehnologiile militare fiind considerate indispensabile pentru contracararea amenințărilor și creșterea capacității de răspuns.