Klaus Iohannis, invitat în Republica Moldova de preşedintele Dodon
Preşedintele moldovean a avut, luni, o întrevedere cu Daniel Ioniţă, ambasadorul României la Chişinău. În cadrul acestei întâlniri, Dodon i-a înmânat o scrisoare ambasadorului român adresată preşedintelui Klaus Iohannis.
”Un temei important pentru întâlnirea de astăzi a fost dorinţa mea de a-i înmâna domnului ambasador Daniel Ioniţă o scrisoare oficială adresată preşedintelui României, domnului Klaus Iohannis. Prin această scrisoare, i-am transmis domnului preşedinte Iohannis invitaţia mea de a vizita Republica Moldova. Consider că între şefii de stat ai României şi Republicii Moldova trebuie să fie închegată o comunicare responsabilă şi constructivă”, a scris Dodon pe Facebook.
”L-am asigurat pe domnul Ambasador de faptul că relaţiile moldo-române sunt şi vor rămâne fundamentale pentru Republica Moldova, în virtutea vecinătăţii noastre, a evenimentelor istorice comune şi a afinităţilor culturale pe care le-am avut mereu. Suntem două state independente şi suverane, care trebuie să găsească noi oportunităţi de cooperare respectuoasă şi benefică pentru cetăţeni”, a adăugat Dodon.
Citeşte şi: Congresul USR în care a fost ales un nou lider, contestat de 15 parlamentari şi lideri de organizaţii. Situaţia, departe de a-l mulţumi pe fostul lider Nicuşor Dan
Citeşte şi: Un deputat vrea redresarea demografiei ţării prin acordarea cetăţeniei pentru etnicii români
Citeşte şi: Proiect pentru acţionarii păgubiţi: Să aibă dreptul de a se retrage dintr-o societate pe acţiuni