Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European: Pentru noi, discuţiile despre Brexit trebuie purtate cu mare grijă / Cu siguranţă se va comenta rezultatul alegerilor din România

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la sosirea la reuniunea Consiliului European, că discuţiile post-Brexit trebuie purtate "cu mare grijă", ţinând cont de interesele cetăţenilor români. De asemenea, a precizat că se aşteaptă să fie întrebat de ceilalţi lideri europeni despre rezultatul alegerilor parlamentare din România.

690 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European: Pentru noi, discuţiile despre Brexit trebuie purtate cu mare grijă / Cu siguranţă se va comenta rezultatul alegerilor din România

Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European: Pentru noi, discuţiile despre Brexit trebuie purtate cu mare grijă (Imagine Silviu Matei / Mediafax Foto)

"Pentru noi sunt discuţii care trebuie purtate cu mare grijă. Nu vrem să fim în situaţia în care cetăţenii noştri să fie defavorizaţi", a spus preşedintele Iohannis la sosirea la reuniunea Consiliului European, care se desfăşoară la Bruxelles.

Preşedintele a răspuns la o întrebare referitoare la propunere Comisiei Europeană referitoare la o regândire a modului în care ajutoarele sociale vor fi acordate.

"Trebuie să înţelegem cum s-a ajuns la această propunere. Ea derivă din discuţiile care s-au purtat înainte de Brexit, când toată lumea a încercat să găsească (…) căile de abordare pentrru a încerca să prevenim Brexitul. Nu s-a reuşit, dar discuţiile au avut loc şi iată că duc deja la anumite rez care, pentru ţările din partea mai vestică a continentului reprezintă oarecum abordări foarte politice. Pentru noi reprezintă discuţii care trebuie purtate cu mare grijă, pentru că nu avem absolut niciun interes şi nu avem de gând să se ajungă în situaţii în care cetăţenii noştri să fie defavorizaţi", a remarcat preşedintele Iohannis.

El a susţinut că discuţiile despre Brexit în format UE-27 vor avea "oarece complicaţii în ele".

Consiliul European s-a întrunit joi la Bruxelles, pentru discuţii asupra urgenţelor în materie de migraţie, securitate şi relaţii externe.

Astfel, se va evalua stadiul aplicării Declaraţiei UE-Turcia, se va reafirma angajamentul faţă de Strategia de securitate internă a Uniunii Europene şi va avea loc o reuniune informală UE-27, referitoare la modul în care statele membre ale UE vor gestiona procedura de Brexit.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că se aşteaptă să fie întrebat de ceilalţi lideri europeni despre rezultatul alegerilor parlamentare din România.

"Cu siguranţă şi acestea se vor comenta. Avem de fiecare dată şi discuţii formale şi discuţii informale. Cu siguranţă că vor fi colege şi colegi interesaţi de rezultatul din România. În afară de aceste discuţii care sunt, mai degrabă, cum aţi spus de coridor, vor fi discuţii destul de complicate pe teme precum migraţia, înţelegerea UE cu Turcia, vor fi discuţii mai degrabă interesante despre piaţa digitală unică", a declarat preşedintele Iohannis.

Consiliul European s-a întrunit joi la Bruxelles, pentru discuţii asupra urgenţelor în materie de migraţie, securitate şi relaţii externe.

Astfel, se va evalua stadiul aplicării Declaraţiei UE-Turcia, se va reafirma angajamentul faţă de Strategia de securitate internă a Uniunii Europene şi va avea loc o reuniune informală UE-27, referitoare la modul în care statele membre ale UE vor gestiona procedura de Brexit.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici