Lider PNL Braşov: Trebuia să ne mobilizăm mai bine în mediul rural; PNL a fost partidul primarilor

Publicat: 11 12. 2016, 23:37
Actualizat: 11 12. 2017, 05:41

„Dacă este o dezamăgire la început, fără a afla rezultatul final al votului, este datorită faptului că în mediul rural nu am avut o prezenţă foarte mare la vot, ceea ce mă dezamăgeşte. PNL, la Braşov, a fost partidul primarilor, noi am avut 35 de primari la alegerile locale, deci normal ar fi fost să mobilizăm mult mai bine lumea la vot în mediul rural. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem dacă toată această campanie pe care noi am dus-o a avut rezultatul pe care noi îl aşteptăm. Fiind o prezenţă foarte mare în mediul urban, de această dată demonstrează că nu doar mediul rural a fost cel care a înclinat balanţa. Înseamnă că PSD poate să facă guvernarea împreună cu ALDE fără nicio problemă“, a spus preşedintele PNL Braşov, Mihai Veştea.

Liderul PNL Braşov a mai spus ca speră ca liberalii să aibă patru deputaţi şi doi senatori în parlament.

Marius Dunca, preşedintele PSD Braşov, a declarat, la închiderea urnelor, după aflarea rezultatelor exit-pollurilor, că social-democarţii vor avea o responsabilitate uriaşă în cazul în care scorul rămâne cel pe care l-au comunicat institutele de sondare.

„Aşteptăm datele oficiale, până atunci toţi colegii noştri trebuie să fie foarte atenţi, să fie vigilenţi. Dacă scorul rămâne cel pe care l-au comunicat institutele de sondare a opiniei publice, înseamnă o responsabilitate uriaşă pentru Partidul Social-Democrat, înseamnă o responsabilizare şi un vot de încredere dat de cetăţeni şi cu siguranţă nu avem voie să-i dezamăgim“, a spus Marius Dunca.

El a mai spus că se aştepta la o prezenţă mult mai mare la vot, mai ales la Braşov, şi datorită faptului că PSD „a făcut o campanie corectă“.

„Am ieşit pe stradă, am vorbit cu cetăţenii, care ne-au spus că vor ieşi să voteze. Acum vom vedea cine şi-a mobilizat mai bine militanţii, cine a convins mai bine prin programul de guvernare, electoratul”, a adăugat liderul PSD Braşov.

Remus Borza, coordonatorul filialei ALDE Braşov, a spus că rezultatul exit-poll-ului este „un salt uriaş pentru ALDE şi o primă confruntare majoră a partidului“.

„După cum arată exit-poll-urile, PSD şi ALDE pot guverna. Noi promitem să fim o slugă credincioasă pentru interesul braşovenilor şi pentru interesul naţional“, a spus Borza.

În judetul Braşov au fost 13 candiaţi (9 partide şi 2 independenţi) şi au fost deschise 447 secţii de votare. La închiderea urnelor, prezenţa la vot în judeţ a fost de 45,59%. Alegerile s-au desfăşurat fără să se înregistreze incidente.