Liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European: Imaginea României are de suferit din cauza atitudinii în PE a Monicăi Macovei

Liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, Cătălin Ivan, susţine că posibelele conflicte de interese şi infomaţii incomplete privind bugetele unor agenţii europene, semnalate de către eurodeputatul PDL Monica Macovei, sunt "acuze fără temei", el precizând că imaginea României are de suferit.

287 afișări
Imaginea articolului Liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European: Imaginea României are de suferit din cauza atitudinii în PE a Monicăi Macovei

Monica Macovei (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax foto)

Ivan atrage atenţia, într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX, că imaginea României are de suferit din cauza atitudinii profund greşite a eurodeputatului Monica Macovei, "care lansează în văzul întregului Parlament European acuze fără temei la adresa a trei agenţii europene - pentru Medicamente, Siguranţă Alimentară şi Mediu".

"Atitudinea fostului ministru al justiţiei, Monica Macovei, de a da lecţii Europei în ceea ce priveşte combaterea corupţiei şi a conflictelor de interese este total nepotrivită, din moment ce mandatul său a fost marcat de numeroase eşecuri în acest domeniu. Eurodeputata PDL ţine predici nejustificate celor trei agenţii pe tema conflictului de interese, dând exemplul României care «e mai avansată din acest punct de vedere»!", se arată în comunicat.

"Obişnuită, probabil, cu corupţia din timpul mandatului său, doamna Monica Macovei vine în Parlamentul European şi face pe inchizitorul, lansând acuze nefondate. Ea este cea care ar trebui să ia lecţii de la partenerii noştri europeni în domeniul justiţiei, nu invers! Este cu atât mai grav ca aceste acuze să vină din partea unui fost ministru, al cărui unic succes a fost îngroparea Justiţiei din România. Să nu uităm de mandatele instrumentate politic în timpul mandatului doamnei Macovei, care în niciun caz nu pot fi un etalon. În mod cert, modul de lucru agresiv şi atitudinea sfidătoare a Monicăi Macovei sunt percepute negativ la nivelul PE, fapt ce poate crea prejudicii de imagine inclusiv ţării noastre", atenţionează Ivan.

Cătălin Ivan arată că lipsa de competenţă lui Macovei este dovedită nu numai de declaraţiile acesteia, ci şi de numărul de amendamente pe care le-a primit ultimul raport pe care l-a adus în Parlamentul European, adică 600.

Comitetul de Control Bugetar al Parlamentului European a votat marţi amânarea descărcării de gestiune pentru trei agenţii europene pe anul financiar 2010, la propunerea raportorului Monica Macovei care a semnalat posibile conflicte de interese şi infomaţii incomplete privind bugetele acestor agenţii.

În calitate de raportor al Parlamentului European pentru descărcarea de gestiune a Agenţiilor europene pentru anul financiar 2010, Monica Macovei a propus amânarea închiderii conturilor de execuţie bugetară pentru Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) şi Agenţia Europeană de Mediu (EEA).

Monica Macovei şi-a motivat propunerea prin cazurile de posibile conflicte de interese semnalate la aceste agenţii, lipsa unor informaţii complete privind achiziţii publice şi costurile ridicate pentru consiliile de administraţie, în special la Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentară.

"Sunt foarte fericită că a fost luat în considerare conflictul de inertese, pentru că el duce la un management defectuos al resurselor umane, pierdere de fonduri, reprezintă o sursă de corupţie, deci este foarte important să avem un bun mecanism de prevenire, identificare şi sancţionare a acestui conflict de interese", a spus Macovei.

Într-o discuţie cu presa, Macovei a arătat că nu i se pare normal ca persoane care au lucrat în aceste agenţii să poată fi angajate, la scurt timp după plecarea din instituţie, de către companii private pe care să le consilieze asupra procedurilor de obţinere a unor autorizaţii din partea respectivelor agenţii. Tot sub incidenţa suspiciunii de conflict de interese ar cădea, potrivit Monicăi Macovei, şi foşti angajaţi ai companiilor private care ajung în cadrul agenţiilor citate să autorizeze chiar companiile la care au lucrat anterior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici