Luca Niculescu anunță că joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor

Publicat: 13 10. 2026, 18:11

Într-o postare publicată marți seara pe Facebook, Luca Niculescu a spus că discuțiile cu formațiunile politice și grupurile parlamentare s-au încheiat, iar dialogul rămâne deschis pentru identificarea unei formule care să asigure stabilitatea viitorului Guvern.

„Cântărim cu atenție toate formulele posibile, cu un singur criteriu: un Guvern stabil, care să poată lucra pentru români”, a transmis Luca Niculescu.

Luca Niculescu cere responsabilitate pentru formarea Guvernului

Premierul desemnat le-a mulțumit partidelor și grupurilor parlamentare pentru participarea la consultări, pentru deschidere și pentru propunerile transmise în cadrul discuțiilor.

Acesta a subliniat că obiectivul este instalarea cât mai rapidă a unui Guvern care să lucreze în interesul cetățenilor.

„România are nevoie de responsabilitatea noastră a tuturor pentru a avea instalat repede un Guvern care să lucreze pentru cetățeni. Fac tot ce ține de mine pentru asta”, a mai transmis Luca Niculescu.