Ludovic Orban: „Nicușor Dan vrea să refacă coaliția cu PSD”. Fostul premier spune că discuțiile de la Cotroceni nu sunt consultări oficiale

Publicat: 08 05. 2026, 21:34

This browser does not support the video element.

Orban a susținut că procedurile constituționale prevăd consultări publice, cu delegații desemnate formal de conducerile partidelor, și a subliniat că întâlnirile de la Cotroceni au avut un caracter informal.

„Consultările se fac public, în baza procedurilor constituționale, cu delegații reprezentative, cu mandate care sunt date de conducerile partidelor. Astea sunt niște discuții private ce face Nicușor Dan”, a afirmat Ludovic Orban.

Întrebat dacă astfel de discuții sunt legale, fostul premier a răspuns că șeful statului poate purta discuții cu liderii politici, însă a respins ideea că acestea ar reprezenta „aranjamente” între partide. În opinia sa, președintele încearcă să afle „care e starea de spirit” și care sunt limitele de negociere în interiorul fostei coaliții de guvernare.

Orban a afirmat că președintele își dorește refacerea coaliției pentru a evita izolarea PSD și eventuale repoziționări politice ale social-democraților.

„Nicușor Dan vrea să refacă coaliția. Ca nu cumva să iasă din decor PSD-ul, care se poate întoarce împotriva lui, indiferent pe ce formulă de guvern s-ar face”, a declarat liderul Forța Dreptei.

Acesta a susținut însă că o refacere a coaliției este imposibilă după depunerea moțiunii de cenzură de către PSD împreună cu AUR. Potrivit lui Orban, atât PNL, cât și USR au avertizat anterior că nu vor mai colabora cu PSD în cazul unui astfel de demers.

„După ce s-a depus moțiunea de cenzură, PSD cu AUR împreună, părerea mea, nu e posibilă refacerea coaliției și președintele trebuie să înțeleagă lucrul ăsta”, a spus Ludovic Orban.

Fostul premier a apreciat că actuala criză politică trebuie rezolvată rapid și a cerut șefului statului să declanșeze consultările oficiale pentru desemnarea unei soluții guvernamentale.

„Președintele, ai făcut discuții informale cu președinții partidelor care au compus coaliția. Trebuie să dea drumul la consultări și să degaje o soluție cât mai repede”, a conchis Orban.