Mihai Fifor îl atacă pe Dominic Fritz și cere explicații ANC privind acordarea cetățeniei române

Publicat: 18 08. 2026, 08:49
Actualizat: 18 08. 2026, 08:55
Mihai Viorel Fifor, deputat PSD, participa la conferinta de alegeri a filialei PSD Timis, in Timisoara, sambata, 30 septembrie 2023. VALENTINA SAROSI / MEDIAFAX FOTO

„Vocalul și imaculatul Dominic Fritz, pogorât miraculos pe meleagurile românești ca să dea la temelie corupției, pare că a debutat cu dreptul ca proaspăt cetățean român. De ce? Pentru că, la mai puțin de două luni după ce Fritz depunea jurământul de credință față de România, o instanță a statului român taman confirma raportul ANI și, implicit, faptul că încălcase legea în materia conflictului de interese”, a scris Mihai Fifor într-o postare pe Facebook.

Potrivit cronologiei prezentate de Fifor, pe 4 iulie 2024 ANI a emis raportul prin care a constatat un conflict de interese în cazul lui Dominic Fritz, iar în aceeași zi acesta și-a depus dosarul pentru obținerea cetățeniei române.

Fritz a depus jurământul și a devenit cetățean român pe 18 decembrie 2025.

Ulterior, pe 10 februarie 2026, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația formulată de Fritz împotriva raportului ANI. Pe 18 iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul acestuia.

Fifor cere explicații de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie

Social-democratul a arătat că Legea cetățeniei române cere ca solicitantul să dovedească, prin „comportament, acțiuni și atitudine”, respectarea ordinii de drept și să fie „cunoscut cu o bună comportare”.

Fifor a precizat că existența raportului ANI nu ar fi trebuit să ducă automat la respingerea cererii lui Dominic Fritz, dar a spus că ANC ar trebui să clarifice dacă știa despre acesta.

„Nu spun că existența raportului ANI ar fi trebuit să ducă automat la respingerea cererii de cetățenie. Dar există o întrebare la care Autoritatea Națională pentru Cetățenie cred că ar trebui să răspundă: știa ANC că, în timp ce analiza dacă Dominic Fritz îndeplinește inclusiv condiția «bunei comportări» prevăzută de lege, pe numele solicitantului exista deja un raport al Agenției Naționale de Integritate?”, a scris Fifor.

„Dacă știa, cum l-a evaluat? Dacă nu știa, cum de nu știa?”, a adăugat deputatul PSD.

Fifor s-a întrebat și cum ar fi fost privită în Germania situația unui solicitant de cetățenie pe numele căruia exista un asemenea raport al unei instituții de integritate.

„Un debut în forță pentru proaspătul cetățean român”

Fifor l-a ironizat apoi pe Dominic Fritz și a insistat asupra faptului că decizia Curții de Apel Timișoara a venit la mai puțin de două luni după ce acesta a devenit cetățean român.

„Dominic Fritz a devenit cetățean român pe 18 decembrie 2025. La nici două luni, o instanță a statului român confirmă faptul că Dominic Fritz încălcase legea în materia conflictului de interese. Patru luni mai târziu, Înalta Curte avea să pună punct definitiv procesului, respingând recursul integrului Fritz. Să recunoaștem…Un debut în forță pentru proaspătul cetățean român”, a scris Fifor.