Ministerul Dezvoltării prelungește termenul limită pentru finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR
Decizia a fost luată prin ordin de ministru, care intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Termenul inițial fusese 30 iunie, apoi a fost prelungit până la 31 iulie, iar acum este extins din nou, până la 30 august.
Ministrul Dezvoltării a precizat că absorbția fondurilor este, în prezent, de 86%, iar măsura are ca scop apropierea de o absorbție de 100% a fondurilor disponibile prin PNRR pentru proiectele coordonate de minister.
„Apelez din nou la toți beneficiarii proiectelor cu finanțare din fonduri europene prin componentele PNRR coordonate de Ministerul Dezvoltării, inclusiv la cei care au contractat împrumuturi de la trezorerie, să accelereze ritmul de execuție a investițiilor și să depună urgent facturile pentru a fi decontate. Aceste proiecte înseamnă bunăstare pentru cetățeni și dezvoltare pentru comunitățile locale”, a transmis ministrul Cseke Attila.
Peste 5.300 de contracte sunt vizate
Potrivit ministerului, decizia vizează peste 5.300 de contracte finanțate prin componentele C5, C10 și C15 ale Planului Național de Redresare și Reziliență.
Cseke Attila avertizează că termenul nu va mai putea fi prelungit din nou.
„Nu vom avea posibilitatea de a prelungi din nou termenul, iar, conform legii, Ministerul Dezvoltării va trebui să recupereze de la beneficiari banii investiți în proiecte nefinalizate. Astfel, trebuie să profităm de acest termen prelungit și să atragem toate fondurile disponibile”, a subliniat ministrul.