Ministrul Sănătății, Alexandru Robogete: Există o scădere a numărului de concedii medicale nejustificate

Publicat: 16 09. 2025, 18:57

„Există o scădere a numărului de concedii medicale nejustificate sau fără fundament medical atât în anul 2025 faţă de anul 2024, dar, foarte interesant, o scădere cu aproape 20% a numărului de concedii medicale cumulat din luna mai versus august la final când am văzut pentru prima dată aceste cifre. Deci, odată cu măsurile legislative pe care împreună cu colegii le-am adoptat în luna iulie, de exemplu, odată cu controalele la nivelul unităţilor sanitare sau la nivelul acelor cabinete unde erau eliberate un număr crescut de concedii medicale, iată că acest fenomen începe să se reducă şi e un lucru încurajator, spun eu”, spune ministrul Rogobete, la Antena 3 CNN.

Acesta afirmă că fenomenul este urmărit în continuare atât de Ministerul Sărătăţii, cât şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Întrebat dacă a descoperit concret cum funcţionează această reţea a concediilor medicale fictive şi cum ar putea fi stopată, Alexandru Rogobete a spus că nu crede că această reţea va putea fi stopată total, „dar fenomenul poate fi redus semnificativ”.

Potrivit ministrului, aceste concedii medicale fictive, fără fundament medical, „ne costă foarte mulţi bani”: „Practic, luăm de la gura a bolnavilor din spital, care au nevoie de tratamente, de medicamente, de consumabile medicale şi plătim aceste vacanţe inventate cu un concediu medical. Aici apare situaţia care este inacceptabilă, din punctul meu de vedere, motiv pentru care, odată cu preărarea mandatului, încă din prima săptămână, prima activitate a fost demararea acestor controale, pentru că, aşa cum bine de multe ori am spus, în sănătate nu putem reduce bugetul, însă putem ajusta anumite cheltuieli care nu sunt justificate şi iată un fenomen al concediilor medicale care costă foarte mult bani, astfel încât acei bani să poată fi realocaţi în interiorul sistemului pentru activităţi concrete în beneficiu pacienţilor şi beneficiul sistemului, până la urmă”.