Miruță, despre drona prăbușită într-un bloc din Galați: „Nu s-a putut trage fără ca proiectilul să facă pagube mai mari”

Publicat: 29 05. 2026, 10:00
Actualizat: 29 05. 2026, 10:32
Radu Miruta, ministrul Apararii Nationale, sustine o conferinta de presa la sediul institutiei, in Bucuresti, joi, 8 ianuarie 2026. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Da, era o dronă Geran 2. Da, a fost descoperită și urmărită pe radarul nou instalat în zona Galați, după incidentul de acum două săptămâni. Da, avioanele de vânătoare au avut autorizație de tragere. Da, în cele 4 minute cât s-a aflat în spațiul aerian românesc nu s-a putut trage fără ca proiectilul să facă pagube mai mari în municipiul Galați ori astfel încât proiectilul să nu ajungă în afara României și să fie considerată o imixtiune în războiul din Ucraina, iar România sa fie considerată parte în conflict”, a scris Miruță. 

Ca răspuns, MApN a ridicat de la sol două avioane F-16, aflate în serviciul de Poliție Aeriană, fiind sprijinite de un elicopter al Forțelor Aeriene Române.

Acesta a precizat că după incident l-a anunțat pe președintele României, dar și pe Aliații NATO. Miruță a precizat că a vorbit la telefon și cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.

Am avut o conversație telefonică în această dimineață cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, căruia i-am argumentat încă o dată cât de important este ca ceea ce noi am solicitat oficial la nivel aliat să fie implementat în zona Dobrogei, până când capabilitățile anti dronă de curând comandate de Ministerul Apărării vor fi livrate”, a scris ministrul interimar al Apărării. 

Miruță a precizat că se află în contact permanent cu aliații NATO, dar și că se lucrează la măsuri suplimentare pentru întărirea securității pe Flancul Estic. O parte dintre aceste măsuri vor fi anunțate în următoarele ore, potrivit ministrului. 

Acesta a precizat că România are nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană de la sol.

„Da, avem nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană de la sol, pe care nu le avem pentru că, de la începutul războiului din Ucraina, cine a avut decizia asta nu a luat-o. De 5 luni, de când sunt ministru, înzestrarea Armatei este prioritatea mea numărul 1 și față de situația anilor trecuți, am continuat preocuparea USR de a achiziționa pentru Armata exact echipamentele de care e nevoie, iar acum avem pentru prima oară în SAFE 8 sisteme de apărare antidronă”, a scris Miruță. 

În noaptea de joi spre vineri, o dronă rusească Geran-2 a căzut prin acoperișul unui bloc de 10 etaje din Galați. În urma incidentului, cele două persoane care s-au ales cu răni minore, respectiv o mamă și un copil, au fost duși la spital. Potrivit reporterului MEDIAFAX din teren, aceștia au avut noroc, pentru că drona care s-a prăbușit prin acoperișul blocului a căzut pe holul din apartament, nu în camere. După incident, locatarii blocului au fost evacuați.