Miruță, întâlnire cu delegația americană Aero Precision Association despre cooperarea în domeniul industriei de apărare

Publicat: 07 04. 2026, 12:07
Ministrul Apararii Nationale, Radu Miruta, sustine o conferinta de presa pentru prezentarea controalelor interne, a masurilor administrative si a noutatilor din programul SAFE, la sediul MApN din Bucuresti, joi, 2 aprilie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN), în cadrul discuțiilor a fost analizat portofoliul de produse militare prezentat de Aero Precision Association, dar si potențialul inițierii unor proiecte comune, cu accent pe dezvoltarea producției în România, transferul de know-how și integrarea industriei naționale de apărare în lanțurile globale de furnizare.

De asemenea, a fost subliniată importanța acestor tipuri de cooperări în contextul în care România desfășoară un proces amplu de modernizare al forțelor armate în vederea atingerii obiectivelor asumate la nivel aliat.

Ministrul Apărării a evidențiat importanța colaborării cu companiile din Statele Unite ale Americii pentru modernizarea capabilităților armatei, în condițiile creșterii gradului de relocare a producției în România.

„Parteneriatele cu industria americană pot contribui în mod substanțial la dezvoltarea bazei industriale naționale de apărare, sprijinind totodată creșterea interoperabilității aliate”, a afirmat Radu Miruță.

Întrevederea face parte din seria de consultări desfășurate de conducerea Ministerului Apărării Naționale cu reprezentanții industriei și ai companiilor internaționale interesate de proiecte de colaborare în România.