Prima pagină » Politic » Negrescu, despre ieșirea de la guvernare: Nimeni nu amenință cu nimic; e nevoie de dialog

Negrescu, despre ieșirea de la guvernare: Nimeni nu amenință cu nimic; e nevoie de dialog

În momentul de față este nevoie de dialog și este foarte bine că a fost convocată ședința, spune europarlamentarul Victor Negrescu. Acesta spune că nu se va lua o decizie privind ieșirea PSD de la guvernare în ședința de luni.
Negrescu, despre ieșirea de la guvernare: Nimeni nu amenință cu nimic; e nevoie de dialog
Sursă foto: Andreea Alexandru / Mediafax Foto
Laura Buciu
11 aug. 2025, 10:52, Politic

„O să discutăm despre prezența nostră la guvernare, o să analizăm ce au realizat miniștii noștri. Sunt chiar anumite aspecte care au putut fi implementate foarte corect de către colegii mei, miniștii, pe zonă de sănătate, pe zonă de muncă, pe zonă de transporturi, însă este o realitate faptul că în interiorul PSD au loc multe discuții despre prezența noastră la guvernare și modul în care reușim să transpunem în actul guvernamental obiectivele pe care le are Partidul Social-Democrat. Sunt anumite decizii cu privire la care ar fi trebuit să există consultări mai ample știți foarte bine, deciziile care privesc pensiile în mod special, deciziile care privesc puterea de cumpărare, deciziile care privesc programul Anghel Saligny. Toate aceste aspecte au fost discutate în Partidul Social-Democrat, vor fi discutate și astăzi. Nu mă aștept la decizii astăzi, pentru că orice decizie presupune consultarea Consiliului Politic Național și a membrilor de partid, însă este bine că există această discuție astăzi”, a spus Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European.

El a mai spus că este foarte importantă maniera în care Partidul Social-Democrat este tratat de colegii și partenerii de guvernare, pentru că PSD este, conform rezultatelor date de ultimele alegeri parlamentare, „cel mai mare partid politic din România și, în consecință, dorim decență, respect și dialog pentru a găsi soluțiile cele mai bune”.

Întrebat cum vor impune social-democrații soluțiile în coaliție, Negrescu a spus că PSD a intrat la guvernare fiind „un partid responsabil”: „Înțelegem miza momentului, responsabilitatea momentului, dificultățile pe care România le întâmpină în prezent. Totodată, noi avem un program pe care l-am prezentat românilor atunci când am fost votați. Credem foarte mult în nevoia de a dezvolta România, de a crește România, nu doar a venit cu măsuri de austeritate. Aceste subiecte au fost prezentate în premierului. Credem într-un dialog constructiv cu premierul României. Totodată vrem ca o bună parte din aceste idei pe care noi le avem să fie discutate constructiv”.

PSD cere să fie tratat cu „decență și corectitudine”

Întrebat dacă este un curent puternic în PSD pentru ieșirea de la guvernare, Negrescu a evitat răspunsul. El spus că este nevoie de acest dialog.

„După cum vedeți, dezbaterea în interiorul Partidului Social Democrat este una deschisă, amplă, ceea ce arată că Partidul Social Democrat este un partid viu. De aceea mă aștept ca în săptămânile care urmează să continue acest dialog. O să vedem, evident, diferite voci care se exprimă. (…) Nimeni nu amenință cu nimic (în privința ieșirii de la guvernare – n.r.). Partidul Social Democrat a mers în fața românilor cerându-le votul pentru o serie de obiective și dorim ca aceste obiective să fie implementate în actul de guvernare. Noi avem o responsabilitate față de români, față de România și în sensul acesta vrem să fim consultați atunci când se iau decizii”, a mai spus Negrescu, referindu-se inclusiv la discuțiile privind Pilonul II de pensii.