Nicușor Dan anunță ce progrese a făcut România în ceea ce privește dronele care pătrund în țară

Publicat: 30 06. 2026, 15:37
Actualizat: 30 06. 2026, 16:19

This browser does not support the video element.

Șeful statului a fost întrebat de jurnaliști despre raportul privind drona din Portul Constanța, după ce marți Ministerul Apărării a anunțat că o dronă de proveniență rusească cu încărcătură explozivă a fost găsită în județul Tulcea. Ministerul a transmis că datele preliminare arată că fragmentele provin de la o dronă utilizată în atacurile executate de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare ucrainene în luna aprilie 2026, anterior măsurilor de consolidare și adaptare a apararii aeriene adoptate dupa incidentele grave de la Galati.

Șeful statului a spus că România a înregistrat progrese în acest domeniu.

„Pe drone aeriene suntem într-un progres, dar încă… aprilie se spune că, evaluarea preliminară a Ministerului, că s-a întâmplat evenimentul, nu eram sută la sută”, a spus președintele.

„Linie directă” cu Ucraina

În ceea ce privește drona navală care a explodat în Portul Constanța, Nicușor Dan spune că există un raport preliminar și există o listă cu întrebări de la toate instituțiile care a fost înaintată către partea ucrainiană.

Președintele spune că s-a stabilit o „linie directă” cu autoritățile ucrainene pe tipul acesta de evenimente.

„Au existat niște contacte și progresul față de, între România și Ucraina, la diferite niveluri, și progresul față de momentul de acum două, trei săptămâni este că există linie directă pe tipul ăsta de evenimente, astfel încât să nu se treacă printr-un șir de mai mulți decidenți”, a mai spus Nicușor Dan.

Șeful statului a spus că nu au mai existat incidente navale după cel din Portul Constanța.

La începutul lunii 5 iunie, o dronă ucraineană a ajuns în Portul Constanța. Peste 3.000 de persoane au fost evacuate, astfel că, în urma detonării, nu au existat victime.