Nicușor Dan, declarații după Consiliul European: „Tema competitivitate. Sună abstract, dar asta înseamnă salarii, prețuri la energie și condiții mai bune de viață”
This browser does not support the video element.
Președintele Nicușor Dan a susținut joi declarații la finalul reuniunii informale a Consiliului European din Belgia, unde tema centrală a fost competitivitatea Uniunii Europene.
„Un Consiliu European cu tema competitivitate. Asta sună abstract, dar de fapt e vorba de condițiile de viață ale oamenilor, pentru că vorbim de salarii, pentru că asta înseamnă o economie competitivă, și vorbim de prețurile pe care oamenii le plătesc, care sunt direct legate cu prețul energiei”, a declarat Nicușor Dan.
Calendarul deciziilor și „al 28-lea regim” pentru companii
Nicușor Dan a prezentat mai întâi aspectele de procedură stabilite la reuniune.
„În întâlnirea de azi s-au stabilit niște termene pentru întâlniri viitoare. După cum știți, o să fie un Consiliu pe 18-19 martie, și acolo Comisia s-a angajat să vină cu mai multe propuneri legate de stabilirea prețului energiei, una din priorități fiind coborârea prețului energiei, care este legat de competitivitatea companiilor.”, a spus Nicușor Dan.
Președintele României a mai precizat că tot în martie și aprilie sunt așteptate propuneri importante pentru mediul de afaceri.
„De asemenea, Comisia s-a angajat să vină în aprilie acest an cu o propunere pentru așa numitul al 28-lea regim pentru companii, adică un sistem unic prin care companiile să se poată înregistra oriunde în Europa, și, de asemenea, cu promisiunea de la toată lumea că această dezbatere se va sfârși la sfârșitul anului 2026. Deci la sfârșitul anului 2026 există promisiunea că vom avea acest regim al 28-lea.”, a menționat el.
„Asta înseamnă că va exista o metodă prin care, la alegere, cineva, oricine care va dori să constituie o companie, să aleagă să constituie o companie într-o țară membră sau să aleagă să constituie o companie pe acest al 28-lea regim și, în felul ăsta, să aibă o companie care să poată să activeze oriunde în Europa.”, adaugă el.
ETS, energie și prețuri
Nicușor Dan a declarat că în iunie va avea loc o dezbatere extrem de importantă privind mecanismul ETS, sistemul certificatelor pentru emisii de carbon.
„În iunie vom avea o dezbatere pe mecanismul ETS, adică acele certificate pentru emiterea gazului cu efect de seră. O să revin la chestiunea asta.”
„Mare parte din discuție și subiectul care pe noi ne-a interesat cel mai mult, despre energie. Pentru că Europa nu este competitivă în mare măsură din cauza faptului că prețul la energie este mult mai mare în Europa decât în Statele Unite sau în China.”, a spus el.
El a spus că subiectul privind ETS în cadrul întrevederii din Belgia a fost unul destul de complicat, având în vedere dezbaterile care au existat.
„S-a discutat foarte mult de mecanismul ETS, unde discuțiile au fost destul de contondente între susținători ai ETS, țări care și-au dezvoltat industria de producție pe regenerabile și țări care nu au făcut-o în același nivel și suferă, cum este și România. O să avem o dezbatere interesantă în iunie, când vom rediscuta cu totul reglementarea. În orice caz, toată lumea a fost de acord că parte din creșterea de preț vine din speculatorii care operează pe piața de certificate, care nu ar trebui să fie admiși în sistem.”, a spus Nicușor.
Un alt punct major, a spus președintele, este crearea, în viitor, a unei piețe unice reale a energiei.
„Se conturează o majoritate care își dorește ca Europa să investească într-o adevărată rețea de energie electrică, astfel încât să avem cu adevărat o piață unică și un preț uniform pe teritoriul Uniunii la energie electrică.”
Simplificare și reducerea birocrației
Pe partea de piață internă, discuțiile au vizat reducerea birocrației. „Reprezentanții mediului economic de peste tot din Europa se plâng pe bună dreptate de faptul că birocrația este mult prea mare. De exemplu, banii pe care companiile din Europa îi cheltuie pentru conformarea la diferite reguli sunt de două ori mai mari decât banii pe care companiile din Europa îi plătesc pentru cercetare dezvoltare. Și asta, bineînțeles, este necompetitiv.”, a spus Nicușor.
De asemenea, în cadrul reuniunii de joi din Belgia s-a discutat și despre formarea unor „campioni europeni”, firme suficient de mari pentru a concura la nivel global.
„Cum să facem să constituim așa numiți campioni europeni, adică firme care să aibă relevanță globală și, bineînțeles, că aici este nevoie ca ele să aibă un regim legislativ oarecum uniform în țările europene pentru a putea activa, cumva pe aceleași reguli, pe o piață mai mare.”, a spus președintele.
„Evident că ne dorim ca astfel de companii să activeze, să dea de lucru în România, dar trebuie să anticipăm că, pentru ca lucrul ăsta să se întâmple, infrastructura pe care o accesează trebuie să fie digitalizată. Deci o să fie cumva o competiție internă în care noi trebuie, dacă vrem să atragem tipul acesta de investiții, trebuie să digitalizăm interacțiunea pe care companiile o au cu diferite instituții ale statului român.”
Piața unică și bugetul european
Președintele a spus că Europa nu are încă o piață unică completă, iar „în momentul acesta suntem la jumătate, în sensul că nu există o adevărată piață unică a băncii și a capitalurilor, nu există o piață unică pe zona de telecomunicații și nu există o piață unică pe zona de energie, acolo unde suntem direct interesați.”
Discuțiile despre competitivitate dintre liderii europeni au fost legate și de viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2028-2034.
„Această chestiune a competitivității este strâns legată de dezbaterea pe care o să avem pe parcursul întregului an cu privire la cadrul financiar multianual, adică bugetul Uniunii 2028-2034.”
„Una din ideile importante care a apărut a fost că, tocmai pentru ca Europa să rămână în această competiție globală, e nevoie de stimularea unor domenii care nu pot doar cu bani privați, cum ar fi zona de inteligență artificială, zona de industria aerospațială, zona de cybersecurity.”
„Discuția pe competitivitate, așa cum am spus, tocmai pentru că e vorba de Europa, pe termen lung va continua la toate ședințele următoare ale Consiliului.”, a mai adăugat Nicușor Dan.