Nicușor Dan, despre îndemnul șefului NATO către aliați pentru a-și intensifica eforturile de apărare: Amenințarea Rusiei rămâne. Trebuie să fim calmi, dar să investim în apărare
This browser does not support the video element.
Președintele Nicușor Dan a fost întrebat, marți, cum privește România avertismentul lui Mark Rutte despre faptul că Rusia ar putea folosi forța militară împotriva alianței în următorii 5 ani, dar și cum privește România îndemnul șefului NATO către țările aliate pentru a-și intensifica eforturile de apărare și de înarmare.
„Evaluarea tuturor este că chiar dacă se va încheia cu o pace pe care ne-o dorim în războiul din Ucraina, amenințarea Rusiei rămâne. Față de această amenințare trebuie să fim calmi, dar să investim în apărare. Asta este ceea ce fac țările europene”, a fost răspunsul lui Nicușor Dan.
„În vară, la summit-ul NATO, am agreat o creștere la 3,5% plus 1,5% din PIB până în 2035 pentru apărare și cheltuieli conexe. Așa cum am spus mai devreme, am aplicat, avem un program de înzestrare până în 2040”, a afirmat Nicușor Dan.
Șeful statului a subliniat că cea mai importantă parte din program a fost pusă pe lista SAFE.
„Participarea la întâlnirea asta înseamnă că vrem să fructificăm celelalte programe europene și vrem să fim pregătiți pentru momentul 1 ianuarie 2028, când noul cadru financiar multianual va începe și vor fi bani disponibili pentru România. (…) Spre deosebire de celelalte programe europene în care noi ne-am apucat să cheltuim în anul 4 sau 5, de data asta și pe zona militară, vrem să începem să cheltuim din momentul 0”, a spus șeful statului.