Nicușor Dan, discuții despre Ucraina și extinderea UE, la Consiliul European

Publicat: 18 12. 2025, 07:12
Actualizat: 18 12. 2025, 07:59
Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, sustine o declaratie de presa comuna, impreuna cu presedintele Consiliului European, Antonio Costa, la Palatul Cotroceni din Bucuresti, miercuri, 3 septembrie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului va participa joi, de la ora 11.00, la reuniunea Consiliului European.

Vor fi dezbătute teme precum Ucraina, următorul cadru financiar multianual, extinderea și situația geoeconomică din UE. Orientul Mijlociu, apărarea europeană și migrația vor fi, de asemenea, subiecte pe ordinea de zi a Consiliului European.

La ultima reuniune a Consiliului European, desfășurată la 23 octombrie 2025, liderii s-au angajat să abordeze nevoile financiare urgente ale Ucrainei pentru 2026 și 2027, inclusiv în ceea ce privește eforturile militare și de apărare. Aceștia vor decide în reuniunea de joi cu privire la modul de punere în aplicare a angajamentului respectiv și vor discuta, de asemenea, despre garanții de securitate solide și credibile pentru Ucraina și despre eforturile diplomatice pentru a obține o pace justă și durabilă în Ucraina

În acest context, liderii vor evalua cele mai bune modalități de consolidare a poziției de negociere a Ucrainei, de creștere a presiunii asupra Rusiei și de continuare a apărării intereselor Europei.

Până în prezent, UE și statele sale membre au acordat sprijin pentru Ucraina în valoare de 187,5 miliarde de euro, dintre care 66 de miliarde de euro sub formă de sprijin militar.

Liderii vor trece în revistă progresele cu privire la următorul cadru financiar multianual, bugetul pe termen lung al UE, înregistrate de la data la care Comisia și-a prezentat propunerile, 16 iulie 2025, și până în prezent. Dezbaterea va urmări, de asemenea, să ofere orientări pentru următoarea etapă a negocierilor.

Consiliul European va dezbate și calea de urmat în ceea ce privește progresele înregistrate de unele țări candidate în direcția aderării la UE.

Liderii UE vor desfășura un schimb de opinii cu privire la situația geoeconomică și la modul în care aceasta afectează competitivitatea UE, inclusiv presiunile și oportunitățile.