Nicușor Dan participă astăzi la manifestările organizate de Ziua Unirii Principatelor Române la Iași și Focșani

Publicat: 24 01. 2026, 07:00
Nicușor Dan

Focșani

Potrivit programului anunțat pe site-ul Administrației Prezidențiale, prima oprire a lui Nicușor Dan va fi la Focșani. Sâmbătă dimineață, la ora 09:00, Nicușor Dan va vizita Colegiul Național „Unirea” din Focșani, unde școala va fi decorată de președinte cu prilejul împlinirii a 160 de ani de existență.

La ora 11:00, Nicușor Dan va participa la manifestările oficiale organizate în Piața Unirii din Focșani.

Iași

În a doua parte a zilei, la ora 15:00, Nicușor Dan va fi prezent la Iași, în Piața Unirii, pentru a marca evenimentele dedicate Zilei Unirii Principatelor.

Într-o postare pe Facebook, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat și care e programul evenimentelor de sâmbătă:

  • 12:00 – Spectacol folcloric „Noi suntem români” – partea I
  • 14:45 – Constituirea dispozitivului pentru desfășurarea ceremoniei militare și religioase;
  • 15:00 – Manifestări oficiale:
    • Salutul Drapelului de luptă
    • Intonarea Imnului Național de către Corul Marii Uniri și Muzica Militară
    • Te Deum și Cuvânt de binecuvântare (Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Episcopia Romano-Catolică de Iași)
    • Discursurile oficialităților centrale şi locale
    • Depunerea de coroane de flori la Ansamblul statuar al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza
    • Parada militară
  • 16:20 – Intonarea și desfășurarea „Horei Unirii”
  • 16:30 – Spectacol folcloric „Noi suntem români” – partea a II-a
  • 18:00 – 19:00 – Retragerea cu torțe a militarilor din Garnizoana laşi și a forțelor Ministerului Afacerilor Interne pe traseul Muzeul Unirii – Piaţa Unirii – Bulevardul și Pietonalul Ştefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii